Vinul pastorilor

Există două pasaje din epistolele pastorale care menționează consumul de vin în rândul creștinilor, iar acestea au fost discutate intens de-a lungul timpului. Primul apare în 1 Timotei 3:8, unde diaconilor li se cere să nu fie „băutori de mult vin”. Al doilea apare în 1 Timotei 5:23, unde Pavel îi spune lui Timotei: „să nu mai bei numai apă, ci să folosești puțin vin pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni”.

picryl.com

În interpretarea obișnuită, termenul grecesc oinos este înțeles ca referindu-se la vin fermentat. Din această perspectivă, pasajele sunt surprinzătoare în contextul general al Bibliei. Da, multe dintre personajele biblice au consumat alcool. Totuși, băuturile alcoolice sunt interzise persoanelor consacrate lucrării lui Dumnezeu 

- preoți - „Domnul a vorbit lui Aaron și a zis: Tu și fiii tăi împreună cu tine să nu beți vin, nici băutură tare, când veți intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriți; aceasta va fi o lege veșnică pentru urmașii voștri.” Levitic 10:8,9 

- nazirei - „Când un bărbat sau o femeie se va despărți făcând o juruință de nazireu… să se ferească de vin și de băutură tare; să nu bea nici oțet făcut din vin sau din băutură tare; să nu bea nici un fel de must de struguri și să nu mănânce struguri, nici proaspeți, nici uscați. În tot timpul nazireatului să nu mănânce nimic din tot ce se face din vița de vie, de la sâmburi până la coajă.” Numeri 6:1-4

 și sunt considerate total nepotrivite pentru conducători - 

„Nu este pentru împărați, Lemuele, nu este pentru împărați să bea vin, nici pentru voievozi să umble după băuturi amețitoare; ca nu cumva, bând, să uite legea și să calce drepturile tuturor celor nenorociți.” Proverbe 31:4,5.

Este deci necesară o analiză mai atentă a contextului lingvistic, cultural și pastoral. Este posibil ca „vinul” recomandat (sau permis) pastorilor în aceste versete să nu fie vin alcoolic, ci de un alt produs alimentar — cum ar fi mustul, sucul de struguri sau sucul altor fructe — iar Pavel să folosească o formă prescurtată, familiară, într-un context personal?

Această ipoteză merită examinată.

Contextul particular al epistolelor pastorale

Epistolele pastorale (1 Timotei, 2 Timotei și Tit) sunt diferite de celelalte scrisori ale lui Pavel. Majoritatea epistolelor sale sunt adresate unor biserici și tratează probleme doctrinare sau comunitare. În schimb, epistolele pastorale sunt scrise unor colaboratori apropiați: Timotei și Tit.

Tonul acestor scrisori este mult mai personal. Apar frecvent recomandări practice, observații despre viața comunității și chiar detalii cotidiene. De exemplu, într-un loc Pavel îi cere lui Timotei să aducă mantaua pe care o lăsase la Troa. Astfel de remarci arată că scrisorile nu sunt doar documente teologice, ci și corespondență personală.

Într-o asemenea relație mentor–ucenic, este foarte probabil să existe un limbaj mai relaxat, uneori prescurtat, care presupune o înțelegere comună între cei doi.

Posibilitatea unui „idiolect” creștin

În orice comunitate apare ceea ce lingviștii numesc un sociolect sau idiolect de grup. Membrii comunității folosesc cuvinte cunoscute, dar le atribuie sensuri specifice sau le folosesc într-un mod care nu este imediat transparent pentru cei din afară.

Acest fenomen este vizibil și în limbajul creștin. De exemplu, cuvinte grecești obișnuite precum „har”, „dragoste” sau „biserică” au căpătat în comunitățile creștine sensuri teologice foarte precise. Prin urmare, nu este imposibil ca anumite cuvinte să fi fost folosite într-un mod ușor diferit în interiorul comunităților creștine timpurii.

În acest context, merită menționat faptul că epistolele pastorale au aproximativ 300 de cuvinte, care nu apar în celelalte scrisori ale lui Pavel. Pare destul de evident că modul în care vorbeau pastorii între ei era ușor diferit. 

În lumea antică, oinos (greacă) sau vinum (latină) se folosea pentru vinul alcoolic. Totuși, termenul era utilizat și pentru sucul de fructe. Este adevărat că de fiecare dată se specifica fructul. De exemplu, autorul roman Pliniu cel Bătrân menționează mai multe tipuri de „vin” produse din: mere, pere, curmale, rodii, miere. În latină aceste băuturi erau uneori numite vinum, dar de obicei se adăuga specificația fructului (de exemplu „vinum ex malis” – vin din mere). Același lucru în greacă ar fi fost numit „οἶνος μήλων” (oinos mēlōn). Da, pentru noi sună ciudat. Noi spunem suc de mere, nu vin de mere.

În acest context, este posibil ca Pavel, vorbind unor pastori, să nu mai simtă nevoia să enumere diferitele sucuri („vinuri”) pe care ar fi trebuit să le consume Timotei sau diversele tipuri de suc („vin”), pe care un diacon putea să le consume în cantități mici. El spune simplu oinos (vin), fiind implicit faptul că varianta alcoolică se exclude. 

Problema conservării sucului de struguri

O obiecție frecventă la ideea de „vin nefermentat” este că sucul de struguri fermentează repede. Într-adevăr, mustul proaspăt începe să fermenteze în mod natural în câteva zile.

Totuși, lumea antică cunoștea metode prin care produsele din struguri puteau fi păstrate fără fermentație sau cu fermentație redusă. De exemplu:

• mustul putea fi fiert și concentrat sub formă de sirop;

• putea fi filtrat și depozitat în recipiente sigilate;

• vasele puteau fi păstrate în apă rece sau în locuri foarte răcoroase;

• se foloseau uneori fumigații cu sulf pentru a încetini fermentația.

Prin aceste metode se obțineau produse dulci din struguri care puteau fi consumate mult timp după recoltă.

Argumentul medical

Un detaliu interesant apare în sfatul lui Pavel către Timotei privind stomacul său.

Din punct de vedere medical modern, alcoolul nu este în general benefic pentru afecțiunile gastrice. Dimpotrivă, poate irita mucoasa gastrică și poate agrava gastrita sau refluxul.

În schimb, produsele nefermentate din struguri conțin:

• glucoză și fructoză, care oferă energie rapidă;

• polifenoli cu efect antioxidant;

• acizi organici care pot stimula digestia în cantități mici.

Din această perspectivă, un produs din struguri nefermentat ar fi mai plauzibil ca remediu digestiv decât vinul alcoolic.

O expresie prescurtată?

Dacă admitem că Pavel și Timotei împărtășeau un cadru comun de experiență și limbaj, este posibil ca termenul „vin” să fi fost folosit ca o formă prescurtată pentru un produs din struguri (sau din fructe) cunoscut de amândoi.

În limbajul de zi cu zi apar frecvent astfel de scurtări. O comunitate poate folosi un cuvânt general pentru a desemna un tip specific de produs, fără să mai simtă nevoia de precizare.

Într-o conversație între prieteni sau colaboratori apropiați, astfel de prescurtări sunt perfect naturale.

„Mult vin” și problema lăcomiei

În lista cerințelor pentru diaconi apare avertismentul: „nu dedicați la mult vin”.

Dacă termenul ar desemna un produs dulce din struguri, accentul ar putea cădea nu pe alcool, ci pe exces. În lumea antică, dulciurile erau rare și prețioase, iar consumul exagerat putea fi perceput ca o formă de lăcomie sau lipsă de autocontrol. Sau chiar de etalare, de cheltuială inutilă. 

În acest sens, avertismentul s-ar potrivi foarte bine cu restul listei morale, care vorbește despre caracter, integritate și stăpânire de sine.

Concluzie

Epistolele pastorale ne oferă o privire rară în relația personală dintre Pavel și colaboratorii săi. În acest cadru apropiat, este posibil ca unele expresii să reflecte un limbaj intern al comunității creștine.

Ipoteza că „vinul pastorilor” ar putea desemna un produs nefermentat din struguri nu poate fi demonstrată definitiv, dar nici nu poate fi exclusă cu ușurință. Ea ne amintește că limbajul biblic trebuie citit nu doar prin dicționare, ci și prin prisma relațiilor, culturii și vieții comunitare în care a fost folosit.

Uneori, pentru a înțelege o scrisoare veche de două milenii, trebuie să ne imaginăm nu doar un text, ci o conversație între prieteni.