Sănătos și fericit

Există un gen de întrebări care apar firesc atunci când citești cu atenție relatarea Potopului. Cea mai importantă este: ”Care a fost mecanismul prin care Dumnezeu a dat peste cap tot echilibrul planetei? Ce s-a întâmplat, de fapt, la potop?” Greg S. Jorgensen (1994) formulează o ipoteză interesantă. El pornește de la o întrebare secundară: De ce insistă textul Genezei asupra datelor? El observă că cifrele furnizate de autorul inspirat par să se potrivească perfect într-un calendar „rotund”, cu luni de 30 de zile și un an de 360 de zile. Modelul propus de el este interesant: oare nu este posibil ca inițial, când au fost create de Dumnezeu, Pământul și Luna să fi avut o altă dinamică? Sursa: pexels O cronologie a Potopului surprinzător de precisă Relatarea din Geneza nu spune doar „a plouat mult”. Spune:în ce zi începe, cât timp cresc apele, cât timp se mențin, când începe retragerea, când ajunge corabia pe munți, când se vede uscatul, când iese Noe. Jorgensen pornește de la un detaliu...

Dacă ar fi existat un cataclism hidrologic de proporții globale, atunci nu ar fi deloc surprinzător să găsim ecouri ale lui în tradițiile multor popoare. Și chiar găsim. De la Mesopotamia până la China, de la Grecia până la Americi, apar povești despre o mare inundație, despre o distrugere a lumii vechi și despre un nou început. În această postare îmi propun să analizăm diferite „mituri ale potopului”. Cum arată ele? Ce păstrează? Ce pierd? Ce adaugă? Și, cea mai importantă întrebare dintre toate, care dintre ele are cel mai mult aerul unei relatări ce încearcă să conserve un nucleu istoric? Sursa imaginii: Flickr Mesopotamia: Atrahasis și Ghilgameș O ipoteză răspândită este aceea că istoria biblică a potopului lui Noe este preluată din Epopeea lui Ghilgameș. Într-adevăr, tableta XI din epopee conține o relatare a întâlnirii eroului cu supraviețuitorul potopului (Utnapiștim). Acolo apar multe elemente asemănătoare cu cele din Biblie: - un avertisment dat unui om ales, - construcția une...