Biblia reformulată
-->
Această pagină conţine texte din Sfânta Scriptură pe care le-am rescris. Am încercat să înţeleg gândurile care l-au animat pe autorul inspirat şi să le redau în limbajul românesc al secolului XXI. Nu am pretenţia că aş fi făcut o nouă traducere. Dacă vreţi, e Biblia citită cu ochelarii mei.
Ieremia 9:23, 24
Ionel Bratu
Ieremia 9:23, 24
Așa vorbește Iahwe: „Înțeleptul să nu se mândrească cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se mândrească cu tăria lui, bogatul să nu se mândrească cu bogăția lui. Iată ce înalță cu adevărat pe un om: concentrarea asupra Mea și cunoașterea Mea, a adevăratului Iahwe, Cel ce găsește plăcere în a fi milos și iubitor, dar și în a face judecată și dreptate pe pământ!”, zice Iahwe.
2 CORINTENI 4 -Secretul dedicării noastre
(…)1 Datorită faptului că însuşi Dumnezeu s-a îndurat de noi şi ne-a oferit şansa să lucrăm în această misiune de salvare, nu avem motive să ne descurajăm. 2 Conştienţi că suntem coordonaţi de El, am renunţat o dată pentru totdeauna la orice metodă incorectă şi la orice scopuri ascunse. Noi nu încercăm să înşelăm pe nimeni şi nu răstălmăcim mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. Spunem întotdeauna adevărul, iar în forul lui interior orice om recunoaşte asta.
3 Şi dacă Vestea Bună pe care o predicăm pare ciudată şi greu de înţeles este din cauză că oamenii îşi închid ochii şi aleg moartea. 4 Satan, dumnezeul acestei lumi, i-a păcălit, profitând de lipsa lor de încredere în Dumnezeu. El i-a făcut incapabili să vadă cât de curată şi clară este această Veste Bună adusă de Hristos, incapabili a discerne că însuşi Dumnezeu şi-a pus semnătura pe ea.
5 Noi nu urmărim vreun profit personal, ci suntem interesaţi ca Hristos Isus să fie slăvit. Prin ceea ce facem, voi aveţi de câştigat, în timp ce noi nu căutăm să obţinem nimic de la voi. Este ca şi când de dragul lui Isus ne-am fi făcut robii voştri. 6 După cum prin porunca „Să fie lumină!” Dumnezeu a făcut să fie scăldate în lumină lucruri care până atunci fuseseră cufundate în întuneric, tot astfel El a făcut ca minţile noastre să fie luminate. Noi vedem în persoana lui Isus Hristos slava lui Dumnezeu şi la rândul nostru luminăm şi minţile voastre în privinţa acestui adevăr minunat.
7 Este o misiune mult prea plină de slavă pentru ceea ce suntem noi ca oameni. E ca atunci când pui o comoară într-un vas de lut. În felul acesta oricine poate înţelege că această extraordinară putere care asigură succesul misiunii de salvare nu ne aparţine, ci vine de la Dumnezeu. 8 De aceea, atunci când asupra noastră, ca oameni, cad felurite probleme venite din toate părţile, puterea lui Dumnezeu face să nu fim striviţi sub povara lor. Chiar când vin grave descurajări, nu renunţăm cu nici un chip. 9 Când suntem prigoniţi, El însuşi vine lângă noi şi ne susţine. Iar când se pare că am fost doborâţi definitiv la pământ, ca prin minune ne ridicăm şi mergem mai departe.
10 Suntem la fel de slabi precum a fost trupul pământesc al Domnului Isus, fiind în fiecare clipă ucişi ca şi El, dar tocmai prin aceasta viaţa Fiului lui Dumnezeu este evidentă în tot ceea ce facem. 11 Mai plini de viaţă decât oricine pe pământ, suntem daţi la moarte totdeauna. Astfel, în trupul nostru muritor este pusă în lumină viaţa lui Isus. 12 Vouă vi se oferă această viaţă, care este veşnică, chiar dacă pentru salvarea voastră noi trebuie să murim.
13 Însă noi dăm pe faţă acelaşi fel de credinţă ca a psalmistului care spune: „Am crezut şi de aceea am vorbit.” De aceea noi continuăm să vorbim şi să lucrăm pentru că dincolo de ceea ce se vede, credem în promisiunea lui Dumnezeu. 14 Da, Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus. Şi vom fi prezentaţi, împreună cu voi înaintea lui Dumnezeu Tatăl. 15 Voi sunteţi cei care câştigaţi de pe urma tuturor acestor lucruri. Şi pe măsură ce prin mila Lui nemărginită tot mai mulţi oameni vor fi salvaţi, Dumnezeu va primi tot mai multe mulţumiri şi tot mai multă slavă.
16 Iată de ce nu renunţăm. E adevărat că pe dinafară corpurile noastre mor, dar pe dinăuntru fiinţa noastră se înnoieşte zi de zi. Problemele pe care le avem sunt minore şi nici nu ţin foarte mult, în timp ce gloria pe care o câştigăm prin ele este imensă şi durează veşnic. 17 Şi suntem convinşi de acest adevăr pentru că nu ne bazăm viaţa pe ceea ce se vede – deci pe lucruri trecătoare – , ci pe ceea ce nu se vede – pe lucruri promise de Dumnezeu care durează veşnic.
-->
Scrisoare către credincioşii evrei
11 După ce a vorbit în vechime înaintaşilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în diferite feluri, Dumnezeu, 2 în zilele noastre, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a numit moştenitor al tuturor lucrurilor. Prin El, Dumnezeu a creat toate lumile Universului, 3 El este oglindirea slavei lui Dumnezeu şi întipărirea Fiinţei Lui, şi El susţine toate lucrurile cu Cuvântul Lui plin de putere. După ce S-a jertfit şi astfel a spălat păcatele oamenilor, a şezut la loc de cinste, la dreapta Celui Preaînalt.
4 Aceasta arată că Fiul este superior îngerilor, întrucât a moştenit un Nume mai important decât al lor. 5 Căci Dumnezeu nu a zis niciodată vreunui înger ceea ce îi spune prin prooroci lui Isus:
Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut Psalm 2.7
Eu Îi voi fi Tată şi El Îmi va fi Fiu 2 Samuel 7.14
6 Şi chiar şi atunci când Îl trimite pe Pământ ca Frate mai mare al oamenilor, zice:
Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine! Deuteronom 32.43
7 Despre îngeri Scriptura zice:
Din vânturi Dumnezeu îşi face îngeri
şi dintr-o flacără de foc, slujitori. Psalm 104.4
8 pe când despre Fiul zice:
Tronul Tău, Dumnezeule, este veşnic,
domnia Ta are putere pentru că este întemeiată pe dreptate.
Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns
cu un untdelemn de bucurie;
eşti mai presus decât oricine altcineva, pentru că
9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea. Psalm 45.6-7
10 Şi:
La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul
şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale;
11 Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne,
toate se vor învechi aşa cum se învecheşte o haină;
12 Tu le vei împături ca pe o manta şi vor fi schimbate;
dar Tu vei rămâne acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi. Psalm 102.25-27
13 Şi căruia din îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată:
Şezi la dreapta Mea, până voi umili pe vrăjmaşii Tăi
şi-i voi face un covor aşternut sub picioarelor Tale? Psalm 110.1
14 Îngerii sunt doar fiinţe puternice, specializate în slujire, trimise de Dumnezeu să îndeplinească o misiune în beneficiul celor ce vor fi mântuiţi.
2 1 De aceea trebuie să dăm mare atenţie cuvintelor pe care le-am auzit, ca să nu fim duşi de valurile lumii departe de adevăr. 2 Cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin îngeri, s-a dovedit întotdeauna adevărat şi orice abatere de la Lege, orice act de neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire. 3 Prin urmare, ce vă face să credeţi că noi vom scăpa nepedepsiţi, dacă stăm nepăsători faţă de această minunată cale de salvare? Ea ne-a fost vestită de însuşi Domnul Isus şi ne-a fost confirmată de cei ce au auzit o de la El. 4 Dumnezeu însuşi a susţinut mărturia lor prin semne, puteri, diverse miracole şi prin darurile Duhului Sfânt împărţite după voia Sa!
5 Mai mult, lumea viitoare, despre care vorbim, nu sub autoritatea îngerilor va fi pusă. 6 Căci undeva în Scriptură scrie:
Ce este omul, ca să te gândeşti la el,
ce este fiul omului, ca să ai grijă de el?
7 L-ai făcut pentru puţină vreme inferior îngerilor,
l-ai încununat cu slavă şi cu onoare,
l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale:
8 toate le-ai supus sub picioarele lui. Psalm 8.4-6
Când se spune că toate au fost supuse sub picioarele lui, aceasta ar trebui să însemne că nimic n-a rămas nesupus. Totuşi, vedem că în ceea ce îl priveşte pe om, afirmaţia psalmistului nu este deocamdată valabilă, multe nefiindu-i încă supuse. 9 Dar în cazul lui Isus, ea e perfect valabilă, El fiind făcut „pentru puţină vreme inferior îngerilor”, apoi „încununat cu slavă şi cu onoare”, din pricina morţii, pe care a suferit-o. Da, ca dovadă a iubirii lui Dumnezeu, El a experimentat moartea în locul oricărui om.
10 Dumnezeu a creat toate lucrurile şi toate lucrurile subzistă prin El pentru a arăta slava
Sa. Era natural ca El să vrea să încununeze cu slavă pe cât mai mulţi dintre fiii săi. De aceea L-a trecut pe Isus prin suferinţe, făcându-l astfel Liderul lor şi Autorul mântuirii lor.
11 Căci Hristos, care-i sfinţeşte şi oamenii, care sunt sfinţiţi, sunt din acelaşi Tată. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”, 12 când zice:
Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei,
Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării. Psalm 22.22
13 Prin profetul Isaia, Isus spune:
Îmi voi pune încrederea în El. Isaia 8.12
Iar în acelaşi loc zice:
Iată-Mă, Eu şi copiii lui Dumnezeu,
care Mi-au fost încredinţaţi! Isaia 8.18
14 Deoarece copiii lui Dumnezeu sunt fiinţe umane, făcute din sânge şi carne, El însuşi a devenit sânge şi carne, luând natura omenească. El a ales să moară, pentru ca, prin moartea Sa, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15 şi să elibereze pe toţi aceia care trăiau sub stăpânirea înfricoşătoarei morţi. 16 Căci, desigur, nu îngerii, ci urmaşii lui Avraam sunt obiectul supremei Sale preocupări.
17 Prin urmare, a trebuit să Se asemene în toate privinţele fraţilor Săi, ca să poată deveni un mare preot milos şi vrednic de încredere, reprezentându-i în faţa lui Dumnezeu. Prin jertfa Sa, El poate să aducă iertarea pentru păcatele oamenilor 18 şi prin faptul că El însuşi a trecut prin groaznica experienţă a ispitei, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.
31 Aceste lucruri ar trebui să determine o schimbare în voi, fraţi şi surori, care prin alegerea de a răspunde la chemarea cerească, aţi devenit sfinţi în ochii Lui. Gândurile voastre ar trebui să se îndrepte neîncetat spre Isus, Cel pe care noi îl considerăm Ambasadorul lui Dumnezeu şi Marele nostru Preot.
2 El a fost credincios, îndeplinind misiunea pe care Tatăl i-a încredinţat-o, la fel ca şi Moise, pe care Însuşi Dumnezeu îl numeşte „credincios în toată Casa Mea”. 3 Dar Isus merită şi mai multă onoare, aşa cum cel ce construieşte o casă frumoasă merită mai multă laudă decât casa în sine. 4 Aşa cum orice casă are un constructor, Casa lui Dumnezeu îl are ca ziditor pe Isus, prin care au fost făcute toate lucrurile. 5 Moise a fost cu siguranţă credincios în toată casa lui Dumnezeu, dar el a fost doar un servitor. Lucrarea lui a fost o ilustraţie a unei lucrări mai importante de mai târziu, 6 şi anume a lucrării lui Hristos, care este credincios şi El în toată Casa lui Dumnezeu, de astă dată ca Fiu. Noi suntem această Casă a lui Dumnezeu, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită şi speranţa cu care ne mândrim.
7 Prin urmare, să ascultăm sfatul pe care Duhul ni-l dă prin cuvintele psalmistului:
Astăzi, dacă auziţi glasul lui Dumnezeu,
nu refuzaţi să-L ascultaţi,
8 împietrindu-vă inimile, ca în ziua aceea
când părinţii voştri s-au răzvrătit împotriva Mea
şi s-au îndoit de mine, acolo în deşert,
9 Ei M-au provocat, punându-Mă la încercare,
deşi văzuseră minunile Mele!
De aceea, timp de patruzeci de ani
10 am fost supărat pe generaţia aceea,
şi am zis: "Ei totdeauna au mintea rătăcită.
Nu înţeleg înaltele Mele planuri!”
11 Aşadar, în mânia Mea, am jurat că
nu vor intra în odihna Mea! Psalm 95.7-11
12 Fiţi atenţi, fraţi şi surori, ca niciunul dintre voi să nu aibă o minte încăpăţânată, lipsită de încredere în Dumnezeul cel viu, care să vă despartă de El. 13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, înainte să treacă ziua de "astăzi", pentru ca niciunul din voi să nu fie înşelat de păcat şi astfel să refuze să asculte. 14 Căci avem parte cu toţii de ceea ce Îi aparţine lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, 15 dacă chiar „astăzi”, când auzim „glasul lui Dumnezeu”, nu ne împietrim inima, „ca în ziua aceea” când părinţii noştri s-au răzvrătit.
16 Cine au fost cei ce s-au răzvrătit, deşi auziseră invitaţia Sa? N-au fost oare chiar cei care ieşiseră din Egipt sub conducerea lui Moise? 17 Şi cine au fost aceia pe care a fost supărat El timp de patruzeci de ani? N-au fost oare aceiaşi oameni, care păcătuiseră prin răzvrătirea lor şi ale căror cadavre au rămas îngropate în deşert? 18 Şi la cine se referea El când a jurat că n-au să intre în odihna promisă? Evident, despre cei ce nu răspunseseră invitaţiei Sale. 19 Vedem deci că n-au putut să intre în odihna Lui din pricina lipsei lor de încredere.
4 1 Să luaţi aminte deci la acest exemplu negativ şi atâta vreme cât rămâne în vigoare promisiunea intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu piardă ocazia. 2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor – aceea că Dumnezeu ne-a pregătit un loc de odihnă. Dar în cazul lor, mesajul prin care le-a fost adusă vestea nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-au avut încredere că El va face ce a promis. 3 Pe când noi, fiindcă avem încredere în făgăduinţa Lui, intrăm în "odihna" despre care a vorbit El, când a zis:
… în mânia Mea, am jurat că nu vor intra în odihna Mea!
Dumnezeu Şi-a revocat făgăduinţa solemnă pentru Israel, cu privire la „odihnă” în ţara făgăduită, în ciuda faptului că planurile Sale pentru lumea aceasta au fost fixate la începutul timpului, 4 Căci într-un loc din Scriptură a vorbit astfel despre ziua a şaptea:
Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui. Geneza 2.2
5 Pe când aici stă scris:
… Nu vor intra în odihna Mea!
6 Deci posibilitatea ca unii să intre în odihna aceasta rămâne valabilă. Şi deoarece aceia cărora li s-a transmis întâi această veste bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, 7 El oferă o nouă ocazie, pentru ca în ziua de „astăzi” cei care au încredere să profite de promisiune. El a zis, în timpul lui David, după mulţi ani, cuvintele amintite mai sus:
Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inima!
8 Căci, dacă odată cu intrarea în Canaan, prin Iosua, părinţii noştri ar fi acceptat şi odihna spirituală, Dumnezeu n-ar mai face invitaţia amintită mai sus, vorbind de o nouă zi. 9 Rămâne, deci, din zilele lui Iosua până astăzi posibilitatea ca poporul lui Dumnezeu să se bucure de o odihnă ca cea de Sabat.
10 Fiindcă cel ce intră în odihna Lui, se opreşte din eforturile personale de a obţine fericirea pe diverse căi. Metaforic vorbind se odihneşte, aşa cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale, după crearea Pământului. 11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi capcană ca părinţii noştri, prin neascultare.
12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu, prin care ni s-a adus această veste bună, este viu şi energic, mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri – pătrunde până acolo că desparte viaţa de respiraţie, oasele articulaţiilor de măduva lor. El poate examina motivaţiile şi intenţiile din mintea noastră. 13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Celui căruia trebuie să-i dăm socoteală.
14 În faţa Acestuia însă, noi avem un Mare Preot, care a mers în cer – şi acesta nu este oricine, ci este Isus, Fiul lui Dumnezeu. Să nu lăsăm cu nici un preţ să scadă încrederea care am spus că o avem în El. 15 Căci n-avem un Mare Preot incapabil să aibă înţelegere faţă de slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit în toate felurile, aşa cum suntem şi noi, dar nu a păcătuit niciodată. 16 Să ne apropiem deci cu deplină încredere de tronul Dumnezeului nostru îndurător. Aici vom găsi bunăvoinţă şi înţelegere, aici ni se va oferi ajutor atunci când vom avea nevoie.
5 1 Ca regulă, un mare preot este un om însărcinat să-i reprezinte pe ceilalţi oameni în relaţia lor cu Dumnezeu. El prezintă darurile lor înaintea lui Dumnezeu şi aduce jertfe pentru păcate.
2 El trebuie să fie blând cu cei neştiutori şi rătăciţi; faptul că şi el este supus slăbiciunii îl ajută în această privinţă. 3 Atunci când vine înaintea lui Dumnezeu, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale poporului.
4 Nimeni nu ajunge în această poziţie de onoare din proprie iniţiativă, ci numai dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. 5 Nici Hristos nu Şi-a luat singur onoarea de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis:
Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut. Psalm 2.7
6 Şi într-alt loc Dumnezeu spune:
Tu eşti preot pentru veşnicie, după tipul lui Melhisedec. Psalm 110.4
7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi înaintea Celui ce avea putere de viaţă şi de moarte asupra Lui. Şi Dumnezeu l-a ascultat, din pricina evlaviei Lui. 8 Deşi Isus era Fiul lui Dumnezeu, a învăţat să asculte prin experienţele prin care a trecut. 9 Astfel, Dumnezeu l-a făcut perfect pentru poziţia de Mare Preot. El a devenit pentru toţi cei ce-l ascultă, sursa salvării eterne, 10 căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot "după tipul lui Melhisedec."
11 În legătură cu cele de mai sus avem multe de zis. Şi îmi este greu să vă lămuresc subiectul fiindcă aţi devenit înceţi în înţelegerea lucrurilor spirituale. 12 Voi, care sunteţi aşa de vechi în credinţă încât demult trebuia să învăţaţi pe alţii, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe adevărurile de bază ale învăţăturilor lui Dumnezeu. Sunteţi precum copiii mici care au nevoie de lapte pentru că nu pot consuma hrană solidă. 13 Şi dacă veţi continua să vă hrăniţi doar cu lapte, nu veţi putea deveni maeştri în predicarea cuvântului despre neprihănire, ci veţi rămâne sugari. 14 Dar aşa cum oamenii mari ajung să consume alimente solide, aceia ale căror minţi au fost puse la lucru, s-au deprins să distingă ce e bun şi ce e rău.
6 1 De aceea, haideţi să nu rămânem la adevărurile elementare ale lui învăţăturii lui Hristos, ci să mergem spre cele avansate, să devenim maturi spiritual. Nu are rost să mai punem din nou temelia. Aceasta este pusă şi ea constă în întoarcerea de la faptele rele, încrederea în Dumnezeu,
2 învăţătura despre botezuri, despre ritualul binecuvântării prin punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. 3 Acum să începem să construim pe temelia aceasta, sub autoritatea lui Dumnezeu.
4 Căci pericolul căderii de la credinţă există şi pentru cei ce au fost luminaţi odată, au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt. 5 Ba chiar riscul e mai mare! Este imposibil ca cei ce au cunoscut temeinic Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi au experimentat în vieţile lor puterile lumii care va veni, 6 şi care totuşi au ales calea apostaziei, să fie făcuţi să-şi schimbe iarăşi viaţa în direcţia bună. Prin faptul că-L resping, ei răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L expun batjocorii publice. 7 Oamenii se pot asemăna cu pământul, udat în mod repetat de ploaie. Dacă rodeşte o recoltă folositoare pentru fermier, este un pământ binecuvântat de Dumnezeu. 8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este considerat nefolositor, se fac planuri să fie abandonat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
9 Suntem convinşi că voi, preaiubiţilor, veţi urma un drum mai bun, care duce spre mântuire, deşi v-am avertizat prin cuvintele de mai sus. 10 Căci Dumnezeu nu este incorect. El va ţine cont de faptul că v-aţi ostenit pentru El şi aţi arătat dragoste pentru Numele Lui, în special prin faptul că aţi ajutat pe fraţii noştri de credinţă – pe sfinţi – ceea ce continuaţi să faceţi. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, pentru a fi siguri că ceea ce speraţi se va împlini în cele din urmă. 12 Nu deveniţi leneşi, ci călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, capătă moştenirea promisă.
13 Luaţi ca exemplu pe Avraam, căruia Dumnezeu i-a făcut o promisiune. Fiindcă nu exista o persoană mai mare decât El pe care să Se jure, Dumnezeu s-a jurat pe Sine însuşi 14 zicând:
Te voi binecuvânta nespus de mult
şi îţi voi da foarte mulţi urmaşi. Geneza 22.17
15 Apoi Avraam a aşteptat cu răbdare şi astfel a căpătat ceea ce îi promisese Dumnezeu.
16 Oamenii, când jură, invocă pe Cineva mai mare ca să garanteze că se vor ţine de cuvânt; de aceea jurământul pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. 17 Dumnezeu, de asemenea, a făcut un jurământ; El voia să garanteze celor cărora le-a promis moştenirea că nu se va răzgândi. 18 Atât promisiunea, cât şi jurământul sunt valabile şi pentru noi. Aceste două lucruri nu se pot anula, deoarece este imposibil ca Dumnezeu să mintă. De aceea, noi care am găsit scăpare sub aripile Lui, simţim o puternică îmbărbătare şi ne putem ţine strâns de speranţa care ne-a fost pusă înainte. 19 Această speranţă este ca o ancoră a vieţii noastre – tare şi neclintită – care pătrunde dincolo de porţile Sanctuarului Ceresc. 20 Isus a intrat deja acolo ca Lider al nostru şi a deschis drumul, când a fost învestit Mare Preot pentru veşnicie, după tipul lui Melhisedec.
7 1 Melhisedec acesta era regele cetăţii Salem şi preot al Dumnezeului Preaînalt. El l-a întâmpinat pe Avraam – când acesta se întorcea victorios de la bătălia împotriva multor regi – şi l a binecuvântat. 2 Apoi a primit de la Avraam a zecea parte din toată prada de război. Melhisedec are multe în comun cu Fiul lui Dumnezeu. În primul rând, numele său se traduce „Rege al dreptăţii”. Apoi el este „Rege al păcii” – deoarece Salem înseamnă pace . 3 Nu i se cunosc nici părinţii, nici genealogia, nu i se precizează nici data naşterii nici data morţii şi nu se menţionează sfârşitul slujbei lui de preot, ca şi când ar rămâne preot pentru veşnicie.
4 Însă gândiţi-vă că tipul lui de preoţie îl face să aibă o poziţie înaltă – până şi Avraam i-a dat a zecea parte din prada de război, el, patriarhul! 5 Preoţii care sunt urmaşi ai lui Levi, după legea care instituie tipul lor de preoţie, au poruncă să ia zecime de la popor, cu toate că şi ei sunt tot urmaşi ai lui Avraam, ca şi fraţii lor.6 Dar Melhisedec nu se trage din familia lor, a luat zecime de la Avraam şi l-a binecuvântat pe cel căruia i se făcuse marea promisiune. 7 Şi fără nici o îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8 În al doilea rând, în preoţia levitică, cei ce iau zecime, sunt nişte oameni muritori; pe când în tipul de preoţie al lui Melhisedec, o ia cineva, în dreptul căruia nu se menţionează un sfârşit al zilelor. 9 Mai mult, se poate spune că însuşi Levi, tatăl şi reprezentantul celor care iau zecime, i-a plătit zecime prin Avraam; 10 căci nu se născuse şi se afla încă în trupul strămoşului său Avraam, când acesta a fost întâmpinat de Melhisedec.
11 Legea a instituit preoţia levitică în slujba poporului. Dar dacă prin aceasta ar fi fost posibilă împlinirea completă a planului lui Dumnezeu, ce nevoie ar fi mai fost ca Dumnezeu să trimită un alt preot „după tipul lui Melhisedec” şi nu după tipul lui Aaron? 12 Schimbarea preoţiei implică obligatoriu o schimbare a legii ce reglementează slujba de preot. 13 Căci Acest nou Preot face parte dintr-un alt trib, din care nimeni nu avea voie să slujească în faţa altarului, după legea veche. 14 Vreau să spun că Domnul nostru a ieşit din tribul lui Iuda, trib despre care Moise n a zis nimic cu privire la preoţie.
15 Schimbarea este mai mult decât evidentă – se învesteşte un alt preot, asemănător cu Melhisedec, 16 nu în baza unei legi trecătoare, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. 17 Fiindcă iată ce se spune în Scriptură despre El:
Tu eşti preot pentru veşnicie, după tipul lui Melhisedec.
18 Pe de o parte, se desfiinţează astfel o reglementare legală de mai înainte, 19 şi pe de alta, se pune în loc una nouă, prin care ni se oferă şansa de a ajunge aproape de Dumnezeu. Speranţele noastre sunt mai mari – era evident că legea nu putea să ne împlinească complet această dorinţă, dincolo de un punct devenind neputincioasă şi zadarnică.
20 Învestirea noului preot s-a făcut printr-un jurământ. 21 În timp ce leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul lui Dumnezeu:
Domnul a jurat, şi nu Se va răzgândi:
Tu eşti preot pentru veşnicie, după tipul lui Melhisedec. Psalm 110.4
22 Prin faptul acesta, Isus a devenit garantul unui legământ mai bun.
23 În plus, în vechiul sistem au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să şi continue slujba. 24 Dar preoţia Lui nu este transferabilă, fiindcă El rămâne „pentru veşnicie”. 25 Tocmai de aceea este capabil să ne salveze; prin Isus dorinţa noastră de a ne apropia de Dumnezeu se împlineşte complet, pentru că El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi.
26 Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat la mare cinste în ceruri. 27 Este mai bun decât toţi ceilalţi mari preoţi. Ei trebuiau să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele lor şi apoi pentru păcatele norodului. Dimpotrivă, Isus a făcut lucrul acesta odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi pe crucea Golgotei. 28 Legea numea ca mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii. Cuvântul jurământului menţionat mai sus, continuator al legii, numeşte pe Fiul – El este un Mare Preot desăvârşit pentru veşnicie.
8 1 Punctul principal al celor ce vă spun este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta tronului de domnie al lui Dumnezeu, în ceruri. 2 El slujeşte în Sanctuarul adevărat, modelul cortului pământesc, care nu a fost construit de oameni, ci de Domnul. 3 Oricărui mare preot i se cere să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea, era necesar ca şi acest nou Mare Preot să aducă ceva lui Dumnezeu.
4 Dacă Isus ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot – fiindcă slujba este ocupată de cei pe care legea îi numeşte să aducă daruri. 5 Dar ei fac o slujbă, care este doar imitaţia, „umbra” realităţilor cereşti; la instituirea preoţiei lor, când Moise urma să facă cortul a fost avertizat:
Fii atent, să faci totul după modelul
care ţi-a fost arătat pe munte! Exod 25.40
6 Însă Hristos a primit acum o lucrare cu mult mai importantă – El ne oferă garanţia încheierii unui legământ mai bun cu Dumnezeu, un legământ ce are la bază promisiuni mai bune.
7 Căci dacă legământul dintâi ar fi fost respectat, nu ar mai fi fost nevoie să fie înlocuit cu un al doilea. 8 Dar, constatând abaterile izraeliţilor, Dumnezeu a zis:
Va veni vremea, zice Domnul, când voi face
cu poporul lui Israel şi cu poporul lui Iuda un legământ nou.
9 Acesta va fi diferit de legământul
pe care l-am făcut cu părinţii lor,
în ziua când i-am luat de mână şi i-am scos din Egipt.
Pentru că n-au perseverat în respectarea legământului Meu,
n-am mai putut să am grijă de ei, zice Domnul.
10 Dar iată legământul pe care-l voi face
cu poporul lui Israel în viitor, zice Domnul:
Voi pune legile Mele în adâncul fiinţei lor,
le voi scrie în mintea lor;
Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nu va mai fi nevoie ca fiecare să îndemne pe vecinul
sau pe fratele său, zicând: "Cunoaşte-L pe Domnul!".
Toţi vor avea privirile aţintite spre Mine,
de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12 Pentru că le voi ierta nedreptăţile înfăptuite
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor,
de călcările Legii comise de ei. Ieremia 31.31-34
13 Expresia "un nou legământ" implică faptul că cel dintâi legământ îşi va înceta valabilitatea – este vechi, este aproape de dispariţie.
9 1 Legământul dintâi includea reglementări privitoare la serviciul de închinare şi la sanctuarul pământesc. 2 S-a făcut aşadar un cort, care avea două încăperi. În prima încăpere a acestuia, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul şi o masă cu pâinile prezentate înaintea Domnului. 3 Apoi era o perdea, dincolo de care se afla a doua încăpere care se chema „Locul Cel Mai Sfânt”. 4 Ea avea un altar de aur pentru arderea de tămâie şi chivotul legământului, un cufăr de lemn acoperit complet cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele de piatră ale legământului, cu cele zece porunci scrise pe ele. 5 Deasupra acestuia erau heruvimii, fiinţe care arătau slava lui Dumnezeu, ale căror aripi acopereau capacul chivotului – locul ispăşirii. Nu este cazul să intrăm acum în amănunte legate de aceste lucruri.
6 Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii intră zilnic în prima încăpere a cortului pentru a îndeplini ceremonialul de închinare. 7 Dar în a doua încăpere intră numai marele preot, doar o singură dată pe an. Întotdeauna are cu el sânge, pe care îl aduce în primul rând pentru propriile păcate, şi apoi pentru păcatele comise din ignoranţă de către popor.
8 Prin aceste ceremonii, Duhul Sfânt arăta că nu se trece în Sanctuarul Ceresc, câtă vreme funcţionează cortul pământesc. 9 Acesta din urmă era imaginea unei realităţi a vremurilor de acum; în el se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină astfel la acea treaptă de perfecţiune dorită de conştiinţa lui. 10 Ele se aduc în virtutea unor porunci privitoare doar la lucruri pământeşti – de exemplu alimente şi băuturi oferite, diferite ceremonii de spălare – care sunt în vigoare până la o vreme de redeşteptare şi reformă.
11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al lucrurilor viitoare, a trecut în Cortul acela mai mare, desăvârşit, care nu este făcut de mâini omeneşti, adică nu este din creaţiunea aceasta. 12 El a intrat o dată pentru totdeauna în Sanctuarul Ceresc, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său. Răscumpărarea oamenilor, obţinută astfel, are efecte veşnice. 13 În vechiul legământ, sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului. 14 Gândiţi-vă cu cât mai mare este puterea sângelui lui Hristos care, ca persoană nemuritoare, S-a adus pe Sine însuşi Jertfă fără pată lui Dumnezeu. Prin urmare, acesta va fi mult mai eficient şi ne va curăţi conştiinţa. În loc să fim obsedaţi de faptele moarte pe care le facem, vom fi fascinaţi de Dumnezeul cel viu!
15 Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou. Toţi cei ce au fost invitaţi să intre în acest legământ au datorită Lui siguranţa că vor căpăta veşnica moştenire care le-a fost promisă. Căci moartea lui Hristos îi eliberează de păcatele pe care le-au comis şi care au implicat călcarea legământul dintâi.
16 De fapt, încheierea unui astfel de legământ seamănă cu întocmirea unui testament. Într-adevăr, pentru ca un testament să devină valabil trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l a scris, 17 pentru că un testament nu capătă autoritate decât după moarte. Nici unul din moştenitori nu va primi nimic câtă vreme trăieşte cel ce l-a întocmit.
18 Iată de ce nici întâiul legământ n-a fost inaugurat fără sânge. 19 Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului popor toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, amestecat cu apă şi a stropit cartea şi tot poporul, folosind lână roşie şi ramuri de isop. 20 El a zis atunci:
Acesta este sângele ce ratifică legământul
pe care Dumnezeu l-a făcut cu voi. Exod 24.8
21 De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate lucrurile folosite pentru serviciul divin. 22 Şi, conform Legii, aproape totul este purificat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu există iertare pentru păcat. 23 Toate acestea erau doar imitaţii ale lucrurilor care sunt în ceruri şi trebuiau purificate în felul acesta. Dar însăşi lucrurile cereşti trebuie purificate cu jertfe superioare celor de animale.
24 Căci Hristos n-a intrat într-un sanctuar făcut de mână omenească, după asemănarea adevăratului Sanctuar Ceresc. El a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, ca Avocat al nostru, înaintea lui Dumnezeu. 25 Spre deosebire de marele preot, care intră în fiecare an în Locul Cel Mai Sfânt cu sânge care nu este al lui, El s-a adus ca jertfă pe sine însuşi. Jertfa lui fiind mult superioară, nu este nevoie să se repete în fiecare an. 26 Dacă nu ar fi fost aşa ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar Hristos a făcut asta o singură dată – la momentul fixat dinainte şi anunţat prin prooroci – deoarece jertfa Sa şterge păcatul definitiv.
27 În planul divin prima moarte a oamenilor nu înseamnă sfârşitul existenţei lor, de vreme ce după ea urmează judecata. 28 Tot aşa, prima venire a lui Hristos – care a avut ca scop jertfa Sa voluntară – nu este şi ultima, ci El Se va arăta a doua oară. Dacă prima dată a venit ca să poarte păcatele multora, a doua oară Se va arăta ca să aducă salvarea celor ce-L aşteaptă.
101 Umbra unei statui ne poate ajuta să ne imaginăm statuia. Tot astfel, jertfele de animale ne îndreaptă gândul spre ceva mai bun care urmează să vină. Dar după cum umbra nu este tot una cu statuia însăşi, Legea care prescrie aceste jertfe nu are nicidecum puterea de a face desăvârşiţi pe cei ce le aduc; de aceea jertfele se aduc continuu, an după an. 2 Dacă ar fi avut această putere, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse? Căci păcatele ar fi fost spălate complet şi conştiinţa închinătorilor ar fi rămas curată! 3 Tocmai această repetare continuă a jertfelor ne face să înţelegem 4 că este imposibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. 5 De aceea, la întruparea Sa, când intră în lumea noastră, Hristos zice:
Tu n-ai vrut nici jertfă de animale, nici alimente ca dar,
ci Mi-ai pregătit un trup;
6 n-ai primit nici daruri oferite prin ardere completă,
nici jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis:
"Iată-Mă (în sulurile Scripturii este scris despre Mine),
vin să fac voia Ta, Dumnezeule!" Psalm 40.6-8
8 În citatul acesta El spune: „Tu n-ai vrut şi n-ai primit nici jertfe de animale, nici alimente ca dar, nici daruri oferite prin ardere completă, nici jertfe pentru păcat”, în ciuda faptului că prin Lege Dumnezeu ceruse toate acestea de la închinători. 9 Şi continuă zicând: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” – 10 voia Lui fiind jertfirea trupului lui Isus Hristos. Această Jertfă, adusă o dată pentru totdeauna, le desfiinţează şi le înlocuieşte pe cele dintâi. Noi suntem acum sfinţi, deoarece această Jertfă ne-a sfinţit.
11 Preotul, în vechiul legământ, face serviciul divin în fiecare zi, în cadrul lui aducând iar şi iar aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, 12 Marele nostru preot, dimpotrivă, S-a adus pe Sine ca unică Jertfă pentru păcate, valabilă pentru totdeauna. El nu mai e nevoit să repete Jertfa, ci S-a aşezat în poziţia cea mai onorată din Univers, la dreapta tronului lui Dumnezeu, 13 şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să fie umiliţi şi făcuţi un covor aşternut sub picioarele Lui. 14 Căci, printr o singură Jertfă, El a făcut ca celor ce îl acceptă ca Mijlocitor să li se împlinească complet dorinţa de apropiere şi împăcare cu Dumnezeu, deoarece îi eliberează definitiv de păcat, făcându-i sfinţi.
15 Lucrul acesta ni-l confirmă şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „Iată legământul pe care-l voi face cu poporul lui Israel în acele zile:
voi pune legile Mele în adâncul fiinţei lor, le voi scrie în mintea lor”, 17 adaugă: „şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, de călcările Legii comise de ei.”18 Dar atunci când păcatele sunt iertate, nu mai este nevoie să se aducă jertfă pentru păcate.
19 Astfel, fraţilor şi surorilor, prin sângele lui Isus avem permisiunea de intrare în Sanctuarul Ceresc. 20 El a inaugurat pentru noi o cale nouă şi vie – trupul Său – care ne trece de perdeaua ce ne interzicea accesul. 21 Şi întrucât avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22 să intrăm în locul unde tronează Dumnezeu cu inimi sincere, pline de încredere. Căci gândurile noastre rele au fost curăţite prin stropirea cu sângele lui Isus, iar trupul nostru a fost spălat cu apa curată a botezului.
23 Să ne prindem cu toată fiinţa de speranţa pe care am declarat că o avem, căci Cel ce ne-a promis salvarea este demn de încredere. 24 Să nu ne neglijăm unii pe alţii, ci să cultivăm în mijlocul nostru dragostea şi faptele bune. 25 Unii au obiceiul să lipsească de la adunările de închinare, dar noi să nu facem aşa. Să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât ştiţi că ziua revenirii Domnului se apropie.
26 Căci, dacă alegem să păcătuim în continuare după ce am cunoscut deplin adevărul, nu mai există nici o altă jertfă care să poată acoperi astfel de păcate. 27 Ci astfel intrăm în rândul celor răzvrătiţi şi nu mai avem motive de speranţă, ci ne rămâne doar să aşteptăm plini de frică judecata şi pedeapsa – distrugerea completă în văpaia focului final. 28 Cine călca Legea lui Moise, era omorât fără milă, dacă existau două sau trei martori care să confirme nesupunerea lui. 29 Gândiţi-vă cu cât mai aspră trebuie să fie pedeapsa pentru cel ce calcă noul legământ. Căci el călcă astfel în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi socoteşte că sângele lui Isus – prin care a fost făcut sfânt când a intrat în acest legământ – este lipsit de valoare. El insultă pe Duhul Sfânt, prin care i s-a acordat favoarea nemeritată a salvării. 30 Căci ştim că însuşi Dumnezeu a zis în Sfânta Scriptură:
Eu voi pedepsi, Eu voi da fiecăruia ce merită! Deuteronom 32.35
Şi în acelaşi loc:
Domnul va judeca pe poporul Său. Deuteronom 32.36
31 Teribil lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu!
32 Aduceţi-vă aminte câtă credinţă aţi dat pe faţă imediat după ce lumina adevărului a strălucit asupra voastră. În acele zile de la început, aţi luptat cu curaj, chiar dacă aceasta a însemnat multă suferinţă. 33 Nu aţi ezitat să vă expuneţi jignirilor şi persecuţiei! Ba chiar aţi avut şi puterea să-i sprijiniţi pe cei care aveau aceeaşi soartă ca şi voi. 34 De exemplu, aţi avut milă de cei ce au fost aruncaţi în închisoare. Iar când vi s-a confiscat tot ce aveaţi, aţi trecut prin această experienţă cu bucurie. Se pot purta astfel numai cei care sunt siguri că vor primi ceva mai bun în locul celor pierdute, ceva care durează veşnic.
35 Nu renunţaţi la această încredere a voastră, căci datorită ei vă aşteaptă o mare răsplătire! 36 Acum este nevoie să fiţi răbdători şi să faceţi în continuare voia lui Dumnezeu. Apoi veţi primi ceea ce El v-a promis.37 Încă puţin, foarte puţin timp şi
Cel pe care Îl aşteptaţi va veni sigur, fără să întârzie.
38 Omul care va avea credinţă va fi socotit nevinovat;
prin credinţa aceasta va trăi.
Dar faţă de cel care dă înapoi
nu pot arăta aceeaşi bunăvoinţă. Habacuc 2.3-4
39 Noi, însă, nu suntem dintre aceia care dau înapoi şi vor fi nimiciţi, ci dintre aceia care au credinţă şi vor fi salvaţi.
11 1 Şi credinţa este o încredere neclintită că speranţele ni se vor împlini, ca şi când am putea pipăi lucruri pe care nu le vedem, dar care ne-au fost promise. 2 Credinţa a fost cea datorită căreia cei din trecut au primit aprobarea lui Dumnezeu.
3 Prin credinţă înţelegem că Universul a fost făcut prin Cuvântul lui Dumnezeu, că lucrurile care se văd în jurul nostru nu au apărut prin transformarea altora deja existente, ci au fost aduse la existenţă din nimic.
4 Credinţa lui Abel a făcut ca jertfa pe care a adus-o lui Dumnezeu să fie considerată mai bună decât cea a lui Cain. Datorită credinţei lui, Dumnezeu l-a considerat neprihănit şi a primit darurile aduse. Şi deşi Abel este mort, credinţa lui vorbeşte şi astăzi.
5 Fiindcă a avut credinţă Enoh a fost luat la cer şi nu a mai trecut prin experienţa morţii. Biblia spune:
…şi nu i-au mai găsit trupul,
pentru că Dumnezeu îl mutase în cer. Geneza 5.24
Căci înainte de a fi luat la cer, viaţa lui a fost una deosebită. Dumnezeu însuşi confirmase că îi place acest om. 6 Însă fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi Lui! În primul rând trebuie să crezi că Dumnezeu există, ca să alegi să te apropii de El. Apoi trebuie să ai încredere că ţi-a pregătit o răsplată – aceasta te motivează să-L cauţi cu stăruinţă.
7 Prin credinţă Noe a construit o corabie ca să-şi salveze familia de potop. El L-a ascultat plin de respect pe Dumnezeu, deşi ceea ce i s-a spus că urmează să se întâmple nu se mai întâmplase niciodată. Astfel a condamnat lumea, căreia îi lipsea această încredere. Datorită credinţei lui, a ajuns unul dintre cei consideraţi fără păcat.
8 Prin credinţă Avraam şi-a părăsit ţara pentru un loc pe care nu-l văzuse niciodată. El a ascultat pe Dumnezeu, care îi promisese că îi va da o ţară ca moştenire. 9 Şi chiar când a ajuns în ţara promisă a dat dovadă de credinţă, căci a locuit în corturi, ca într-o ţară care nu era a lui. Acelaşi lucru l-au făcut şi Isaac şi Iacov, cărora li se făcuse aceeaşi promisiune ca şi lui. 10 Avraam nu s a aşezat definitiv în Canaan pentru că aştepta un loc mai bun – cetatea care are temelii tari, al cărei Proiectant şi Constructor este Dumnezeu.
11 Şi Sara, alături de Avraam, a dat dovadă de credinţă, fiindcă a crezut că Cel ce-i promisese că va avea un copil se va ţine de cuvânt. Ea a rămas astfel însărcinată, în ciuda faptului că era prea bătrână. 12 Ca urmare, dintr-un singur om – şi încă un om care era aproape de ceasul morţii – s-au născut foarte mulţi oameni. De fapt, descendenţii lui Avraam sunt la fel de mulţi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe malul mării – nici nu pot fi număraţi.
13 Toţi aceştia au fost plini de credinţă până când au murit, deşi nu au primit lucrurile ce le au fost promise. Ei au fost mulţumiţi să le vadă departe, în viitor. Prin viaţa lor au declarat că se consideră străini, aflaţi în călătorie pe acest pământ. 14 Şi când cineva se consideră astfel, arată clar că este în căutarea unei patrii. 15 Dacă ei s-ar fi mulţumit cu ţara din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut posibilitatea să se întoarcă oricând în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, şi anume o patrie cerească. Lui Dumnezeu nu-I este ruşine cu astfel de oameni. El a răspuns încrederii lor luându-şi titlul de „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov” şi pregătindu-le o cetate.
17 Prin credinţă Avraam, când a fost pus la încercare, a decis să aducă ca jertfă pe Isaac. Deşi promisiunile lui Dumnezeu erau extrem de importante pentru el, a fost pe punctul de a jertfi pe singurul său fiu, cel prin care acestea se puteau împlini! 18 Căci i se spusese:
Urmaşii tăi vor veni prin Isaac! Geneza 21.12
19 Evident, era convins că Dumnezeu are chiar şi puterea de a învia morţi. Şi modul în care l-a primit înapoi este o imagine a învierii.
20 Prin credinţă Isaac i-a binecuvântat pe Iacov şi Esau. El avea încredere în ceea ce Dumnezeu avea să facă în viitor pentru cei doi fii ai săi. 21 Prin credinţă Iacov, în ultimele ore ale vieţii sale, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif – deşi era aşa de slăbit încât „s-a închinat, sprijinindu-se pe toiagul său.”
22 Prin credinţă Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, a vorbit despre viitoarea ieşire a fiilor lui Israel din Egipt. Era aşa de sigur că aceasta va avea loc încât le-a poruncit să ia cu ei oasele sale când vor pleca!
23 Prin credinţă părinţii lui Moise l-au ascuns pe acesta până la vârsta de trei luni. Ei vedeau că Dumnezeu le dăduse un copil special şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de împărat, care poruncise uciderea copiilor.
24 Prin credinţă Moise, când a ajuns o persoană importantă, a renunţat la privilegiile care i se cuveneau ca nepot al faraonului, 25 şi a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu. Decât să se bucure de ceea ce îi putea oferi tronul Egiptului – plăcerile efemere ale păcatului – 26 el a considerat că este mai bine să împărtăşească soarta lui Hristos, plină de ocară. În mintea lui comorile Egiptului păleau în faţa recompensei spre care avea ochii aţintiţi. 27 Astfel, prin credinţă, a decis să întoarcă spatele Egiptului. Deşi aceasta a atras mânia împăratului asupra sa, a rămas neclintit în hotărârea luată, ca şi cum ar fi văzut pe Cel Nevăzut stând lângă el şi susţinându l.
28 Prin credinţă a sărbătorit el primul Paşti, în fruntea poporului său. Ei au stropit tocul uşilor cu sânge, având încredere că Nimicitorul celor întâi născuţi nu se va atinge astfel de familiile lor. 29 Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi de ape.
30 Izraeliţii au avut credinţă şi au mărşăluit şapte zile în jurul Ierihonului, deşi părea cea mai nepotrivită tactică. Ca răspuns la încrederea lor zidurile Ierihonului au căzut!
31 Deşi Rahav fusese o prostituată, a avut credinţă şi a găzduit binevoitoare pe spionii evrei. Prin urmare ea n-a pierit împreună cu ceilalţi din cetatea ei, care refuzaseră să se supună lui Dumnezeu.
32 Ce alte exemple să mai dau? Ar lua prea mult timp să istorisesc experienţele lui Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel şi ale tuturor proorocilor! 33 Prin credinţă ei au învins regate, au făcut dreptate, şi-au însuşit promisiunile divine. Ei au închis gurile leilor,34 au stins puterea focului, au scăpat de tăişul săbiei. Deşi erau slabi, au primit putere şi curaj în războaie şi au pus pe fugă armatele duşmanilor. 35 Femei credincioase au primit înapoi pe cei dragi, înviaţi din morţi.
Unii dintre credincioşi au fost chinuiţi. Ei ar fi putut să evite suferinţa dacă şi-ar fi călcat principiile, dar au refuzat să facă asta, pentru că ştiau că îi aşteaptă o viaţă mult mai bună după înviere. 36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi cu biciul, ba chiar au fost legaţi cu lanţuri şi aruncaţi în închisoare; 37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, torturaţi, ucişi de sabie. Unii, din cauza prigoanei şi maltratărilor au ajuns aşa de săraci, încât n-au mai avut nici ce îmbrăca. Au pus pe ei piei de oaie sau de viţel şi umblat din loc în loc după un adăpost. 38 Ei, pe care lumea nu-i merita, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, trăind în peşteri şi în grote săpate în pământ.
39 Toţi aceştia, deşi au fost apreciaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese promis. 40 Dumnezeu a plănuit ca lucrurile minunate promise lor să fie disponibile şi pentru noi şi nu vrea ca ei să le obţină înaintea noastră.
12 1 Ce mulţime de martori ai credinţei sunt în jurul nostru, încurajându-ne! Prin urmare, să procedăm ca atleţii la concursuri şi să dăm şi noi la o parte orice lucru care ne încetineşte mişcarea, mai ales păcatul care tinde să se înfăşoare aşa de strâns în jurul fiinţei noastre. Să alergăm cu tenacitate în cursa care ne stă înainte! 2 Să ne uităm ţintă la Isus, Cel mai mare dintre credincioşi, Credinciosul desăvârşit. El a avut încredere că dincolo de necazuri îl aşteaptă o mare bucurie. Prin urmare a răbdat experienţa crucificării, sfidând ruşinea pe care aceasta a aruncat o asupra Lui, iar acum stă la dreapta tronului de domnie al lui Dumnezeu. 3 Meditaţi, deci, la exemplul Celui ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine. Făcând astfel nu vă veţi descuraja şi nu veţi renunţa. 4 Căci niciunul dintre voi nu a trebuit încă să şi verse sângele în lupta împotriva păcatului.
5 Oare aţi uitat voi sfatul pe care Dumnezeu vi-l dă vouă, fiii Lui?
Fiule, nu ignora disciplina pe care ţi-o aplică Domnul
şi nu te descuraja când eşti mustrat de El.
6 Căci Domnul disciplinează pe cel pe care-l iubeşte
şi-l pedepseşte pe cel pe care-l acceptă ca fiu al său. Proverbe 3.11-12
7 Răbdaţi pedeapsa! Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii ai Săi. Cine a auzit vreodată de un copil care să nu fi fost pedepsit de tatăl său? 8 Dar dacă aţi fi scutiţi de disciplina de care toţi fiii au parte, ar însemna că nu îi aparţineţi, ca şi cum aţi fi copii nelegitimi. 9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au disciplinat, iar noi am răspuns prin respect şi ascultare, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui ceresc şi să primim viaţa adevărată? 10 Căci ei ne disciplinau pentru viaţa aceasta scurtă şi o făceau imperfect, cum credeau ei că e mai bine. Dar disciplina lui Dumnezeu este ideală şi are ca scop binele nostru suprem – să devenim sfinţi, asemenea Lui. 11 Este adevărat că este neplăcut să fii pedepsit – pe moment este chiar dureros. Dar pe termen lung cei educaţi în acest fel culeg un seceriş bogat: un caracter nepătat, o viaţă plină de pace.
12 În faţa necazurilor, mâinile voastre au căzut neputincioase pe lângă trup, iar picioarele v au paralizat. Staţi drepţi! 13 Mergeţi drept înainte! Căci cei care şchiopătează pe cărări lăturalnice fac ca boala picioarelor să se agraveze, dar cei ce rămân consecvenţi sunt vindecaţi.
14 Încercaţi să trăiţi în pace cu toată lumea! Căutaţi să aveţi o viaţă curată, sfântă, căci nici unul dintre cei nesfinţi nu vor vedea pe Domnul. 15 Vegheaţi unul asupra altuia astfel încât niciunul să nu piardă iar şi iar bunăvoinţa lui Dumnezeu. Fiţi foarte atenţi ca nu cumva să apară printre voi amara rădăcină a necredinţei, căci atunci când va da lăstari, mulţi vor fi tulburaţi şi întinaţi de otrava ei. 16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni imoral sau lumesc ca Esau, care pentru o porţie de mâncare şi-a vândut privilegiile de întâi născut. 17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, a fost respins. Deşi o cerea cu lacrimi, era prea târziu să mai poată schimba ceva în privinţa aceasta.
18 Tărâmul în care aţi păşit prin credinţă nu poate fi sesizat cu simţurile fizice. Poporul lui Dumnezeu din vechime a fost invitat pe un munte fizic, care era cuprins de foc, de negură, de întuneric şi de furtună. 19 Dumnezeu le-a vorbit cu un glas ca sunetul de trâmbiţă. Ei însă au respins invitaţia şi au cerut să nu li se mai vorbească, 20 pentru că nu puteau suporta sfinţenia Lui, reflectată în porunca:
Chiar un animal dacă se va atinge de munte,
să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata. Exod 19.12-13
21 Aşa de solemnă era ocazia, încât Moise, impresionat, a zis:
Sunt îngrozit şi tremur! Deuteronom 9.19
22 Dimpotrivă, voi aţi acceptat invitaţia şi aţi păşit pe muntele Sionului, în cetatea Dumnezeului cel viu, Ierusalimul ceresc. Aici sunt adunaţi pentru o mare sărbătoare mii şi mii de îngeri, 23 alături de Biserică – cei scrişi în cărţile din ceruri ca moştenitori ai promisiunilor divine. Aici este Dumnezeu, Judecătorul tuturor. Aici sunt acei oameni neprihăniţi care au fost transformaţi în fiinţe desăvârşite şi luaţi la cer.
24 Aici este Isus, Mijlocitorul legământului cel nou, iar sângele vărsat de El vorbeşte despre iertare (spre deosebire de sângele lui Abel care striga după răzbunare). 25 Fiţi atenţi ca nu cumva să L respingeţi pe Cel ce vă vorbeşte astfel! Amintiţi-vă că cei ce au întors spatele lui Dumnezeu, atunci când Le-a vorbit pe pământ, nu au scăpat nepedepsiţi. Cum vă imaginaţi că putem scăpa noi dacă, după ce ni s-a făcut onoarea de a fi acceptaţi ca cetăţeni ai Cerului, îi întoarcem spatele lui Isus, Mesagerul divin. 26 Glasul Lui a făcut la Sinai să se cutremure pământul, iar acum a făcut următoarea promisiune:
Voi mai zgudui încă o dată pământul,
dar de data asta voi face să se cutremure şi cerul. Hagai 2.6
27 Cuvintele „încă o dată” ne arată că va veni o ultimă zi când toate vor fi zguduite şi eliminate, aşa cum au fost create, adică la cuvântul Lui. Vor rămânea în picioare numai lucrurile imposibil de clintit. 28 Deoarece împărăţia pe care am primit-o este de neclintit, se cuvine să fim plini de recunoştinţă şi astfel să-I aducem lui Dumnezeu închinarea pe care o merită. Să-I arătăm reverenţă şi teamă sfântă 29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc nimicitor”, pentru tot ce este întinat de păcat.
13 1 Perseveraţi în a arăta dragoste frăţească unii altora. 2 Nu neglijaţi să fiţi ospitalieri cu străinii; căci unii, datorită ospitalităţii, au avut onoarea de a primi îngeri în casele lor, fără ca la început să ştie pe cine invită. 3 Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri din cauza credinţei, ca şi cum aţi fi şi voi închişi cu ei. Nu-i uitaţi pe cei ce sunt maltrataţi, ca şi cum aţi simţi durerea lor în propriile voastre corpuri.
4 Respectaţi căsătoria. Nu vă întinaţi prin relaţii sexuale nepermise, căci Dumnezeu va pedepsi pe cei imorali, fie că sunt căsătoriţi sau nu.
5 Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi căci El însuşi a zis:
Nicidecum n-am să te las,
cu nici un chip nu te voi părăsi. Deuteronom 31.6
6 Aşa că putem zice plini de încredere:
Domnul este ajutorul meu! Nu mă voi teme.
Ce mi-ar putea face un biet om? Psalm 118.6
7 Aduceţi-vă aminte de fruntaşii voştri care v-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă lucrurile bune rămase în urma vieţii lor plină de dedicare. Imitaţi-le credinţa!
8 Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi pentru totdeauna! 9 Deci să nu vă lăsaţi atraşi de învăţături noi, ciudate. Puterea voastră spirituală vine în urma bunăvoinţei lui Dumnezeu, nu prin practicarea unor ceremonii, care nu au oferit nimic celor ce le-au practicat papagaliceşte.
De exemplu, prin consumarea cărnii animalelor jertfite, cei care se închină după vechiul sistem ar trebui să devină uniţi în închinare şi în primirea binecuvântărilor. 10 Noi, cei care am înţeles semnificaţia profundă a acestor ceremonii, avem însă dreptul să „consumăm” din Jertfa care lor le este interzisă. 11 Căci, după reglementările vechiului legământ, carnea animalelor aduse ca jertfă pentru păcat, nu poate fi consumată. Ci sângele acestora este dus în Sanctuar, iar trupurile lor moarte „sunt arse complet, în afara taberei.” 12 Ca împlinire a acestui simbol, Isus, Jertfa noastră pentru păcat, a suferit în afara Ierusalimului, pentru ca prin sângele său credincioşii să fie sfinţiţi.
13 Haideţi să împărtăşim binecuvântările acestei Jertfe. Să ieşim deci afară din Ierusalim, să ne alăturăm lui Isus şi să suferim respingerea de care El a avut parte. 14 Căci nici Ierusalimul, nici vreo altă cetate de pe pământ nu durează veşnic. Noi însă avem o cetate eternă, mult dorită şi aşteptată.
15 Jertfa pe care trebuie să o aducem noi lui Dumnezeu, prin Isus, este aceea de a-L lăuda tot timpul, de a pune pe altar roadele buzelor noastre, care proclamă gloria Numelui Său. 16 Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia – căci lui Dumnezeu acest tip de jertfe Îi plac.
17 Ascultaţi de conducătorii voştri spirituali şi faceţi ce vă spun ei. Lucrarea lor este aceea de a supraveghea viaţa voastră spirituală şi ei ştiu că vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru ea. Daţi-le motive să poată face lucrarea acesta cu bucurie. Căci ce veţi câştiga dacă o vor face suspinând? 18 Rugaţi-vă, deci, pentru noi, căci conştiinţa noastră este curată şi suntem hotărâţi să ne facem datoria cât mai bine în toate privinţele. 19 Insist să vă rugaţi în mod special pentru mine, ca să mă pot întoarce la voi cât mai curând.
20, 21 Fie ca Dumnezeu, izvorul păcii, să vă înzestreze cu tot ce aveţi nevoie pentru a fi capabili să faceţi voia Sa! El să aducă la existenţă în fiinţa noastră orice lucru bun, plăcut Lui. Această lucrare se va face prin Isus Hristos, fiind inclusă în prevederile legământului cel veşnic, semnat cu sângele Său. Iată de ce Dumnezeu a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus şi ni L-a dat ca Mare Păstor. A Lui să fie slava an după an, în veşnicie! Amin.
22 Vă rog, dragi fraţi şi surori, să acordaţi mare atenţie cuvintelor din această scurtă scrisoare, căci le-am scris pentru a vă sfătui şi încuraja.
23 Să ştiţi că fratele Timotei a fost eliberat din închisoare. Dacă ajunge aici la timp, îl voi lua cu mine atunci când voi veni să vă vizitez.
24 Transmiteţi salutări tuturor celor sfinţi – conducătorilor bisericii şi celorlalţi credincioşi. Creştinii din Italia vă transmit salutări.
25 Binecuvântările nemeritate ale lui Dumnezeu să vă fie oferite din belşug fiecăruia dintre voi! Amin.
