Confortul nu aduce fericirea

În Geneza 3:1-6 se descrie căderea în păcat a primilor părinți, Adam și Eva. De curând, citind acest episod, am descoperit ceva uimitor în versetul următor:

  Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele. Geneza 3:7

Evident, după căderea în păcat, omul a experimentat o stare de disconfort. De ce oare? Condițiile nu se schimbaseră încă. Erau în Eden, înconjurați de peisaje minunate, având toate nevoile satisfăcute. Clima era plăcută. Pomi plini de roade gustoase îi înconjurau. Se aveau unul pe altul. Erau sănătoși tun. Animalele erau încă prietenoase.



Răspunsul este clar: disconfortul era generat de o problemă interioară. Aveau mustrări de conștiință din cauza alegerii de a nu asculta de Dumnezeu. Nu mai aveau pace. Nu mai erau fericiți. Sentimentul dominant era frica, lucru pe care ni-l descoperă versetul 10:

 El a răspuns: „Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentrucă eram gol, și m-am ascuns.” Geneza 3:10 

Ceea ce am realizat brusc a fost faptul că, în cea mai mare parte, eforturile pe care le facem sunt zadarnice. Toți ne luptăm pentru a ne asigura confort, condiții bune de viață. Credem că vom fi fericiți atunci când ne vom asigura condiții exterioare bune.

Oricum, indiferent cât de mult am munci, indiferent cât de bogați vom deveni, niciodată nu vom ajunge să avem condițiile din Eden. Și dacă Adam și Eva nu au fost fericiți în aceste condiții, de ce credem că noi vom fi fericiți cu mult mai puțin decât au avut ei atunci?

Vestea bună este că, totuși, se poate găsi alinare la această stare de disconfort, de nefericire, pe care o experimentăm. Soluția o găsim tot în Geneza:

  Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei lui haine de piele, și i-a îmbrăcat cu ele. Geneza 3:21

Un grad relativ de confort a venit odată cu hainele de piele. Nu atât pentru că erau călduroase. De fapt, nici nu cred că nevoia lor principală era căldura fizică. Motivul este mult mai profund.

Un animal murise pentru ca ei să aibă acele haine. A fost prima jertfă din istorie și cu siguranță li s-a explicat și semnificația ei. Animalul jertfit le vorbea de o Jertfă mai mare care urma să vină la momentul potrivit. Le vorbea despre Isus, care, la împlinirea vremii, urma să moară pentru păcatele lor. Hainele erau un simbol al neprihănirii Salvatorului, care deja îi îmbrăca prin credință.

Puteau avea pace! Erau iertați! Nici nu mai conta că urmau să fie alungați din Eden, că, din punct de vedere al condițiilor exterioare, viața lor avea să fie din ce în ce mai grea.

Pentru ce ar trebui să ne luptăm? Cum să folosim timpul? În ce direcție ar trebui să se îndrepte majoritatea eforturilor noastre? Spre asigurarea unor condiții exterioare bune? Nicidecum!

Dacă vrem să fim fericiți, trebuie să ne luptăm să-L cunoaștem pe Isus. Să facem eforturi insistente pentru a ne lega inimile de El. Să ne luăm timp să medităm la jertfa cea mare de la Golgota și la implicațiile ei. Să creăm condiții ca sufletul să ne fie inundat de lumina și dragostea Salvatorului.

Atenție! Nicidecum nu susțin că nu ar trebui să ne preocupăm deloc de cele fizice. Nu sunt adeptul unei vieți de lenevie. Nevoile noastre și ale familiilor noastre trebuie satisfăcute. Ba chiar ar trebui să câștigăm destul ca să putem ajuta și pe alții.

Ceea ce vreau să spun e că prioritatea noastră nu ar trebui să fie aceasta. Mai ales, să nu ne imaginăm că aici stă fericirea. Fericirea este:

„... să-l cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui” - Filipeni 3:10