Sănătos și fericit

  Introducere – o discuție veche, reaprinsă Ideea existenței uriașilor în vechime nu este nouă. Biblia ebraică vorbește explicit despre Nephilim, Refaim, Anakim, iar tradițiile din Orientul Apropiat abundă în descrieri ale unor oameni „de statură neobișnuită”. Recent, un text egiptean cunoscut de peste un secol — Papirusul Anastasi I — a fost readus în atenția publicului ca posibil ecou extrabiblic al acestor tradiții. Întrebarea legitimă este: avem de-a face cu o confirmare istorică sau cu o exagerare literară? Papirusul Anastasi I – ce fel de text este? Papirusul Anastasi I este un text egiptean din epoca ramessidă (sec. XIII î.Hr.), scris în hieratică, folosit în educația scribilor. Are forma unei scrisori satirice, în care un scrib experimentat îl ironizează pe un coleg mai puțin competent, testându-i cunoștințele de geografie, logistică și diplomație. Cu alte cuvinte, nu este un raport militar, nici un inventar antropologic, ci un text literar didactic — un detaliu es...

Există un gen de întrebări care apar firesc atunci când citești cu atenție relatarea Potopului. Cea mai importantă este: ”Care a fost mecanismul prin care Dumnezeu a dat peste cap tot echilibrul planetei? Ce s-a întâmplat, de fapt, la potop?” Greg S. Jorgensen (1994) formulează o ipoteză interesantă. El pornește de la o întrebare secundară: De ce insistă textul Genezei asupra datelor? El observă că cifrele furnizate de autorul inspirat par să se potrivească perfect într-un calendar „rotund”, cu luni de 30 de zile și un an de 360 de zile. Modelul propus de el este interesant: oare nu este posibil ca inițial, când au fost create de Dumnezeu, Pământul și Luna să fi avut o altă dinamică? Sursa: pexels O cronologie a Potopului surprinzător de precisă Relatarea din Geneza nu spune doar „a plouat mult”. Spune:în ce zi începe, cât timp cresc apele, cât timp se mențin, când începe retragerea, când ajunge corabia pe munți, când se vede uscatul, când iese Noe. Jorgensen pornește de la un detaliu...

Dacă ar fi existat un cataclism hidrologic de proporții globale, atunci nu ar fi deloc surprinzător să găsim ecouri ale lui în tradițiile multor popoare. Și chiar găsim. De la Mesopotamia până la China, de la Grecia până la Americi, apar povești despre o mare inundație, despre o distrugere a lumii vechi și despre un nou început. În această postare îmi propun să analizăm diferite „mituri ale potopului”. Cum arată ele? Ce păstrează? Ce pierd? Ce adaugă? Și, cea mai importantă întrebare dintre toate, care dintre ele are cel mai mult aerul unei relatări ce încearcă să conserve un nucleu istoric? Sursa imaginii: Flickr Mesopotamia: Atrahasis și Ghilgameș O ipoteză răspândită este aceea că istoria biblică a potopului lui Noe este preluată din Epopeea lui Ghilgameș. Într-adevăr, tableta XI din epopee conține o relatare a întâlnirii eroului cu supraviețuitorul potopului (Utnapiștim). Acolo apar multe elemente asemănătoare cu cele din Biblie: - un avertisment dat unui om ales, - construcția une...

   … ca marca de scrisoare. Așa suna o romanță veche. Ea reflectă în mod de a privi legăturile dintre oameni. Te lipești la început și gata. Legătura continuă de la sine, în virtutea lipirii inițiale.  Există un cuvânt ebraic care, odată înțeles, schimbă felul în care privești “lipelile”. Este verbul דָּבַק (dāḇaq) – tradus, de obicei, prin „a se alipi”, „a se lipi”. Dar în mentalitatea biblică, sensul dominant nu este „a fi lipit” pasiv (ca două foi prinse cu lipici), ci „a te ține strâns de”, „a rămâne agățat”, „a sta lipit prin alegere”. Adică o alipire activă, menținută prin efort. 1) „Se va alipi” – verbul care cere mușchi, nu doar emoție În Genesa 2:24, textul spune despre bărbat: „…se va alipi de soția lui…”. În spatele „alipirii” stă dāḇaq. Nu e o fotografie, e un verb de mișcare: a te apropia, a te ține, a rămâne aproape. Aceeași familie semantică poate descrie și „a urmări îndeaproape” sau „a ajunge din urmă”, tocmai pentru că imaginea este una de persistenț...