Secretele biruinței lui David

 Bătălia dintre David și Goliat este una dintre cele mai cunoscute povestiri biblice (1 Samuel 17). Tânărul David, înarmat doar cu o praștie, îl ucide pe uriașul Goliat, care, pe lângă statura sa impresionantă, avea și armament și experiență de războinic. Motivul principal al biruinței lui David reiese foarte clar din relatarea Scripturii: încrederea în Dumnezeu:

David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre.” (1 Samuel 17:45-47)

Oricum, o citire atentă scoate în evidență un al doilea secret al lui David. Faptul că piatra plecată din praștia lui David a lovit exact fruntea filisteanului nu a fost doar o minune a lui Dumnezeu. Refuz să cred că David nu se pricepea la tras cu praștia, că a tras într-o direcție greșită, iar Dumnezeu a modificat traiectoria pietrei în mod substanțial. Nu așa lucrează Dumnezeu. Da, în momente critice Dumnezeu îi poate da unui om o abilitate pe care nu a avut ocazia să și-o cultive. Dar în situații obișnuite El lasă ca ceea ce este posibil omenește să fie făcut de om.

Mai este un motiv pentru care cred că David era un bun țintaș. Nu era la prima biruință:

David a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. Așa a doborât robul tău leul și ursul, și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” (1 Samuel 17:34-36)

Trebuie menționat că praștia lui David nu era genul de praștie cu elastic folosită de băieții de pe la noi. Era o praștie care se învârtea deasupra capului. Ea avea avantajul că arunca piatra cu viteză foarte mare, dar și dezavantajul că era foarte greu să țintești cu ea. Abilitatea de a ținti cu praștia era așa de rară, încât a fost considerată demnă de a fi menționată în Judecători 20:16.

Când a învățat David să țintească? Desigur, în lungile ore petrecute la păscut oițele. Eu însumi am fost copil păstor. Ai foarte mult timp la dispoziție. Te cam plictisești. Ești bucuros dacă sunt și alți copii cu animalele pe câmp, ca să treacă mai repede timpul. Problema este că rareori păstorii folosesc timpul cu folos. Am încercat și ei să țintesc cu piatra. Nu cu praștie, ci așa, simplu, cu mâna. Oricum, nu am ajuns prea departe. Nici măcar nu i-am egalat pe ceilalți copii. De ce? Simplu, mi-era lene să exersez. Da, mă plictiseam, dar nici nu eram dispus să muncesc. Aș fi putut să iau un dicționar și să învăț cuvinte în franceză. Nici gând. Cărți de beletristică mai luam cu mine, dar să muncesc susținut pentru a dobândi o abilitate nouă, aceasta nu eram dispus să fac.

La fel era și pe atunci. Copiii păstori nu erau buni țintași. Dacă majoritatea păstorilor ar fi fost buni țintași, Goliat s-ar fi aruncat la pământ în momentul în care tânărul David a început să învârtă praștia deasupra capului. Dar imaginea păstorașului învârtind praștia nu l-a speriat deloc. Cred că stătea relaxat și se întreba unde va ajunge piatra lui David. Poate în copacii din dreapta, poate în râul din spate. Nici abilitatea de a cânta la harpă nu era prea răspândită. În Ghibea, capitala de atunci a Israelului, nu era niciun cântăreț suficient de iscusit pentru a putea fi adus la curtea regelui Saul. De fapt, în tot ținutul lui Beniamin nu găseai așa ceva. Saul a trebuit să trimită soli în Betleemul Iudeii, ca să-l aducă pe David.

Iată deci că nu doar credința l-a făcut pe David victorios în lupta cu Goliat. Credința lui s-a împletit cu hărnicia și perseverența. David a folosit timpul pentru a dobândi diverse abilități. Iar două dintre aceste abilități, țintitul cu praștia și cântatul la harpă, l-au calificat pentru două poziții înalte: rege și profet.

Tu cum îți petreci timpul?