Nudism în Paradis?
Există un motiv pentru care s-a răspândit această concepţie, şi anume un verset biblic:
Geneza 2:25 Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine.
Subiectul nu este dintre cele de care depinde mântuirea noastră. (De aceea nici nu îl veţi găsi între punctele de doctrină ale vreunei Biserici.) Totuşi Biblia nu ne lasă în necunoştinţă în această privinţă şi, de aceea, consider că va fi un câştig să vă împărtăşesc ce lucru frumos am descoperit în acest verset, pe care l-am cercetat mai cu atenție în 2012, în timp ce studiam subiectul căsătoriei.
Eu sunt adeptul acceptării Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum e scris, chiar atunci când ideea exprimată nu se potriveşte cu concepţiile, cu ideile mele. Cred că omul trebuie să-şi schimbe ideile după Biblie şi mai cred că cea mai mare greşeală este să adaptezi sau să interpretezi Biblia în aşa fel încât să se potrivească pe tiparul gândirii tale. Biblia a fost inspirată de Dumnezeu şi trebuie să fie autoritatea supremă.
Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de faptul că Biblia a ajuns în limba noastră printr-un traducător sau, deseori, prin mai mulţi. Uneori unealta umană folosită de Dumnezeu pentru a comunica adevărul face mici greşeli, deoarece errare humanum est. Îmi place această caracteristică a lui Dumnezeu: El niciodată nu transformă omul în simplu obiect prin care să-şi transmită ideile. Nu există "posesiune divină", ci doar "posesiune demonică". Moise nu era "în transă" când scria Geneza şi nici Dumitru Cornilescu atunci când făcea preţioasa traducere pe care o folosim curent. Cunoscând acest lucru, trebuie să încercăm să vedem dacă nu cumva anumite idei preconcepute l-au influenţat pe traducător. Poate că ideea pe care încearcă să o transmită Moise este alta.
Întrucât majoritatea oamenilor, ca şi mine, nu cunosc ebraica veche, în care Moise a scris Geneza (sau o cunosc parțial), trebuie să găsim alte căi prin care să descoperim sensul corect al unui verset care ridică anumite probleme.
În primul rând, Dumnezeu ne-a dăruit raţiunea. Nu voi folosi raţiunea pentru a desfiinţa un verset, dar o pot folosi pentru a ridica anumite suspiciuni legate de corectitudinea traducerii. Haideţi să ne imaginăm că Adam şi Eva nu ar fi căzut în păcat şi ar fi rămas în starea de nevinovăţie primară. Este logic ca ei să fi fost mereu goi? Este adevărat că între soţ şi soţie există o părtăşie fizică şi că aceasta face ca nuditatea între cei doi să nu fie o problemă. Uneori, însă, perechea sfântă urma să primească vizitatori (îngeri, locuitori ai lumilor nevăzute). Biblia ne relatează că Însuşi Suveranul Universului obişnuia să coboare în Eden şi să-şi viziteze copiii. Eu sunt om şi sunt sigur că, şi dacă aş fi inocent, nu aş fi încântat să primesc musafiri dezbrăcat.
Apoi, trebuie să ţinem cont de faptul că porunca din Geneza 1:28 - "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l..." a fost dată înainte de păcătuire. Asta înseamnă că primii noştri părinţi chiar dacă nu cădeau în păcat, urmau să aibă fii şi fiice, nepoţi şi nepoate şi aşa mai departe. Mie nu prea îmi sună bine să fiu dezbrăcat în prezenţa altcuiva, chiar dacă îmi este rudă. Să fiu sincer, nici în prezenţa soţiei mele nu aş vrea să fiu mereu gol. Să fie asta din cauza faptului că m-am obişnuit să port haine? Nu prea cred...
Rațional, mai descopăr o problemă: ce lucru deosebit este ca soții să nu se rușineze unul de altul, când sunt dezbrăcați. Nu este aceasta ceva obișnuit, chiar și acum, după căderea în păcat? Merita ideea aceasta un verset special, mai ales într-o istorie așa de condensată, cum este Geneza? Trebuie menționat că, deși nu reiese clar în traducerea Cornilescu, forma verbului (Hitpael) implică ideea de rușine reciprocă, nu față de persoane din afară. Iată cum este redat versetul într-o traducere engleză (YLT): „And they are both of them naked, the man and his wife, and they are not ashamed of themselves.”
O a doua unealtă pe care o pot folosi sunt versetele paralele, alte texte din Biblie care vorbesc despre aceeaşi idee. Desigur, avem o problemă: nu există un alt loc în Biblie, în care să se mai trateze subiectul hainelor în Eden, la creaţiune. În schimb, sunt locuri în care se vorbeşte de un alt Eden, în viitor. Biblia spune că, deşi am pierdut Edenul, îl vom recăpăta. Dumnezeu a promis că va pune capăt păcatului şi va crea o lume nouă, în care toate vor fi restaurate în perfecţiunea originală. Este foarte clar că acolo vom avea haine - cu siguranţă că nu textile, ci haine de lumină, de slavă. Dau un singur text, Apoc. 3:5 - "Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe.". Dacă vor fi haine pe noul Pământ, înseamnă că erau şi pe cel vechi, original.
A treia unealtă pe care o avem la dispoziţie sunt alte traduceri, tot în româneşte sau în alte limbi cunoscute. De multe ori, există traducători care îşi dau seama de greşeala celui care a tradus mai înainte şi, în versiunea lui, nu o mai repetă. Aici însă această unealtă nu m-a ajutat: toate traducerile pe care le am la dispoziţie traduc la fel. Doar două exemple:
And they were both naked, the man and his wife, and were not ashamed. (KJV)
A patra unealtă este accesarea textelor originale. Aici eu am o problemă. Așa cum am menționat, nu sunt cunoscător al limbilor în care a fost scrisă Biblia. Totuși, computerele au deschis posibilitatea ca oricine să poată arunca o privire pe textul ebraic, de vreme ce ne este oferit cu un generos suport în engleză. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru aceste resurse preţioase.
Cercetarea mea a pornit de la o idee pe care o auzisem într-o prezentare a unui profesor de la Andrews (Richard M. Davidson). Dumnealui spunea că sunt cuvinte ebraice diferite pentru goliciunea din Geneza 2, respectiv pentru cea din Geneza 3. Folosind concordanța Strong, cu ajutorul aplicației E-sword, am aflat că în Geneza 2:25 cuvântul tradus "goi" este "arom"(עָרוֹם). Într-adevăr, cuvântul ebraic folosit aici este diferit de cel din Geneza 3, versetele 7, 10 şi 11, unde se descrie goliciunea ruşinoasă a părinţilor noştri după căderea în păcat. Acolo se foloseşte "erom"(עֵירֹם). Trebuie remarcat că, cel puțin aici, în Geneza, nu este doar o diferență de vocalizare, ca să dăm vina pe masoreții ce au pus aceste vocale după sute de ani, ci chiar consoanele textului original sunt ușor diferite. Oare de ce nu a folosit Moise tot cuvântul "erom" şi în Geneza 2:25, de vreme ce îl foloseşte de trei ori cu doar câteva rânduri mai jos? De obicei folosim alte cuvinte când vrem să exprimăm o altă idee.
Am căutat "arom" în Biblie şi am descoperit că întradevăr, există multe locuri unde acest cuvânt are sensul de "gol", "dezbrăcat". Însă a fost interesant ce am descoperit, când am căutat cuvântul în cărţile scrise de Moise (primele cinci din Biblie, plus Iov). În primele cinci cărţi nu apare deloc (cu excepţia Gen.2:25), iar în Iov apare de cinci ori. Niciodată nu are sensul fizic, de completă despuiere de haine. În Iov 22:6 - „... lăsai fără haine pe cei goi.” - , respectiv în 24:10 - „Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte ...”-este vorba de oameni îmbrăcaţi inadecvat din cauza sărăciei. Săracii nu stau mereu în pielea goală, literalmente, totuși și în română folosim cuvântul gol (sau derivatul golan) pentru a descrie starea lor. În Iov 1:21 - „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului.” - goliciunea este, de asemenea, o metaforă pentru ideea că nu posedăm nimic atunci când ne naştem şi nu luăm cu noi nimic atunci când murim.
Oricum, în Geneza nu poate avea acest sens: Adam şi Eva nu duceau lipsă de nimic în Eden, nu exista sărăcie acolo. Totuşi aceste texte m-au ajutat, deoarece m-au făcut să mă gândesc că este posibil ca Moise să fi folosit cuvântul având în minte un alt sens decât goliciunea fizică. Parcă te invită spre o semnificație metaforică, filosofică, spirituală, nu spre una fizică. Şi în limba română avem cuvinte înrudite ca formă şi sens, dar în care unul e fizic, celălalt metaforic, poetic (de ex: vise şi visuri). Revelaţia am avut-o când am citit Iov 26:6 - "înaintea Lui locuinţa morţilor este goală, adâncul n-are acoperiş.". Evident, aici arom nu are sensul de "dezbrăcat", ci de "lipsit de secrete". Mi-am dat seama că sunt şanse mari ca şi în Geneza 2:25 să aibă acelaşi sens.
"Perechea lipsită de păcat nu purta nici un veşmânt artificial; ei erau îmbrăcaţi cu un acoperământ de lumină şi slavă, aşa cum poartă îngerii. Atâta vreme cât au trăit în ascultare de Dumnezeu, acest acoperământ de lumină a continuat să-i înveşmânteze." (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 45}
Iată cu sună acum textul acesta, citit prin ochelarii mei:
Geneza 2:25 - „Bărbatul
şi soţia lui erau amândoi sinceri, deschişi şi nu se dezamăgeau
unul pe altul.”
Părerea mea este că textul nu vrea nicidecum să spună că primii noştri părinţi ar fi fost goi puşcă înainte de căderea în păcat. Dimpotrivă, textul se ocupă de frumoasa, gingaşa şi nobila relaţie din cadrul primei familii de pe pământ. Ne ajută să ne dăm seama de asta şi contextul: Geneza 2:24 spune că cei doi vor fi un singur trup, înţelegând prin aceasta nu doar unirea fizică, ci legăturile strânse pe toate planurile care se realizează într-o familie. Geneza 2:25 continuă ideea, dând detalii despre relaţia lor plină de deschidere, sinceritate și încredere reciprocă.
A fost în planul lui Dumnezeu ca bărbatul şi femeia să se bucure de o părtăşie profundă, lipsită de ascunzişuri, făţărnicie, planuri egoiste, dorinţe de manipulare. Cei doi urmau să intre într-o relaţie care să-i înnobileze, să-i ajute să crească spiritual tot mai mult, să ofere fiecăruia dragostea curată a celuilalt. Iar acest model din familii urma să se generalizeze pe o planetă a iubirii şi armoniei.
Păcatul a stricat acest plan, însă Dumnezeu nu a renunţat la el. Deşi a fost nevoit să accepte deteriorarea urâtă a relaţiilor umane prin păcat, Dumnezeu promite că ele vor fi restaurate pe Noul Pământ. Vestea bună este că nici măcar nu trebuie să aşteptăm până la revenirea Domnului ca acest vis să devină realitate. Putem să-L lăsăm astăzi pe Isus să facă inimile noastre arom: sincere, deschise, lipsite de făţărnicie şi egoism. Iar modelul va fi contagios: „Cum răspunde în apă fața la față, așa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbe 27:19).
Păcatul a stricat acest plan, însă Dumnezeu nu a renunţat la el. Deşi a fost nevoit să accepte deteriorarea urâtă a relaţiilor umane prin păcat, Dumnezeu promite că ele vor fi restaurate pe Noul Pământ. Vestea bună este că nici măcar nu trebuie să aşteptăm până la revenirea Domnului ca acest vis să devină realitate. Putem să-L lăsăm astăzi pe Isus să facă inimile noastre arom: sincere, deschise, lipsite de făţărnicie şi egoism. Iar modelul va fi contagios: „Cum răspunde în apă fața la față, așa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbe 27:19).
Editare ulterioară (2 sept 2021):
O obiecție îndreptățită la „traducerea” mea ar fi că arom nu apare nicăieri în Biblie în dreptul vreunui om, cu sensul de deschis, sincer, lipsit de secrete. Cumva sună forțat că am luat un verset care se referă la adânc și la locuința morților și am aplicat semnificația lui la oameni. Termenul adânc (abaddon - אֲבַדּוֹן) din Iov 26:6 este diferit de cel din Geneza 1:2 (tehom - תְּהוֹם). Practic, adâncul din Iov se referă tot la locuința morților (sheol - שְׁאוֹל), fiind o repetiție poetică, în care aceeași idee este reluată în cuvinte diferite.
Trebuie subliniat că Biblia nu încurajează ideea că natura omului ar fi duală, că la moarte o entitate imaterială ar părăsi corpul și s-ar duce undeva, unde să-și continue existența. Locuința morților este, de fapt, mormântul însuși, un loc al tăcerii (Ps. 31:17, 115:17), un spațiu imaginar, virtual, în care omul merge după moarte. Întrucât existența omului încetează odată cu moartea (Ps. 146:4, Ecl. 9:10), el continuă să existe doar în „memoria” lui Dumnezeu (Luca 20:38), practic învierea fiind efectiv o nouă creare a omului, după „schițele” salvate.
Da, singurul care are acces la sheol este Dumnezeu. Omul a reușit să zboare în spațiu cosmic, să coboare în adâncul oceanelor sau în grotele subterane. Îngerii au o libertate de mișcare și mai mare. Totuși nici oamenii, nici îngerii chiar, nu pot coborî, precum legendarul Orfeu, în locuința morților, ca să vadă cine este pe acolo și, eventual, să scoată pe cineva de acolo. Doar pentru Dumnezeu cei din mormânt sunt vii. „Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo; (...) Dacă voi zice: „Cel puțin întunerecul mă va acoperi, -și se va face noapte lumina dimprejurul meu!”Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea strălucește ca ziua, și întunerecul ca lumina.” (Ps. 139: 8,11,12)
Nu este aceeași situație și cu lumea interioară a omului? Nimeni nu știe ce este în capul meu, nici măcar îngerii din ceruri. Da, alții pot vedea acțiunile mele, pot asculta cuvintele mele și, plecând de aici, pot face presupuneri legate de modul în care gândesc. Oricum, nu pot ști exact cum gândesc, decât dacă eu sau Dumnezeu alegem să le descoperim acest lucru. Lumea interioară a omului este ca sheolul, un loc accesibil doar lui Dumnezeu.
Această paralelă există și în Biblie: „Locuința morților și Adîncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor!” (Prov. 15:11). Versetul acesta face legitimă aplicația mea. Așa cum Locuința morților este arom pentru Dumnezeu, și inimile lui Adam și a Evei erau reciproc arumim înainte de cădere. Adam alegea constant să descopere Evei cu acuratețe ce era în mintea lui, iar Eva proceda la fel. Prin urmare, nu era loc pentru înșelare sau dezamăgire reciprocă.
Mai mult, chiar dacă, așa cum am precizat, arom nu apare în Primul Testament aplicat la oameni cu sensul de deschis, descoperit, echivalentul lui grecesc, gumnos (γυμνός), este găsit în Al Doilea Testament cu acest sens, aplicat la ființele create:
Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol (gumnos) și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. (Evr. 4:13).Da, sunt gol (gumnos, arom) înaintea lui Dumnezeu, fie că vreau, fie că nu. Lumea mea interioară este „citită” tot timpul de El. Pot alege să am aceeași transparență pentru soția mea, relația noastră devenind astfel un veritabil Eden pe pământ.
Comentarii
1. daca tot aveau ceva pe ei chiar si in gradina edenului, de ce dupa ce au pacatuit, Dumnezeu le-a facut niste haine?! Sa fi avut alte haine care au disparut imediat ce au pacatuit?!
2. mi se pare interesant ca dupa pacatuire au cunoscut rusinea..
Ce vreau sa spun este ca din start in mintea noastra se creeaza alte conexiuni la vederea goliciunii cuiva decat era atunci. Iar pe de alta parte cel care este "expus" nu cred ca se simtea cum am fi noi astazi: deci comparatiile despre cum m-as simti eu daca m-ar vedea cineva din start (pt mine) cad.
3.Ellen White parca spunea ceva despre niste vesmante de lumina care au disparut odata ce ei au pacatuit. Si cu acest fapt imi e tare greu ca muritor sa imi imaginez cum a fost: era luminat tot corpul, sau doar anumite parti din el?! In prima situatie cum ar mai fi vazut Adam cat de frumoasa e Eva?!
4. Dupa ce am citit articolul mi-am dat seama ca nu m-am gandit niciodata la problematica asta. Oricum cei care gasesc pretext pt nudism este total irelevant pt ca ei sunt fiite cazute care cunosc rusinea ( cu toate ca lumea spune ca n-au :))
Comentariul meu nu vine cu nici o solutie ci sunt sigur ca raspunsul pe care mi-l veti da v-a imbogatii mai mult articolul in sine. Repet, nu m-am gandit pana acum la acest subiect..ce am scris sunt doar aspectele care mi-au venit in minte dupa citirea articolului
Da, se presupune că Adam şi Eva ar fi fost la fel de lipsiţi de haine şi înainte şi după căderea în păcat, iar sigurul lucru care s-ar fi schimbat ar fi că înainte de păcătuire nu le era ruşine. Ideea nu e conformă cu textul biblic şi mi se pare chiar periculoasă. Biblia nu spune că după păcat le-a fost ruşine. Versetul 7 din capitolul 3 descrie doar surpriza pe care au avut-o când le-au dispărut hainele, iar versetul 10 afirmă că ceea ce i-a făcut să se ascundă a fost frica, nu ruşinea. E şi periculos să presupunem că ruşinea e rezultatul păcatului - de altfel, asta e justificarea unor nudişti: ruşinea ar fi un lucru rău care cică ar trebui reprimat...
Eu cred că Adam şi Eva purtau haine de slavă, asemănătoare celor purtate de Isus pe muntele schimbării la faţă. Evident, după cădere acestea au dispărut. Păcatul şi slava sunt incompatibile.
Este interesant că Ellen White vorbeşte despre aceste haine, deoarece din câte ştiu ea nu ştia ebraică şi nu a avut posibilitatea să vadă diferenţa între "arom" şi "erom". Probabil a folosit celelalte metode pe care le-am menţionat, a avut mult bun simţ şi cu siguranţă s-a bucurat de călăuzirea Duhului Sfânt.
Nu văd o problemă ca Adam să observe frumuseţea Evei. Noi facem asta mereu. Oamenii înţelepţi aleg o fată îmbrăcată, le place, se căsătoresc cu ea şi abia apoi o dezbracă. Întrebare: când şi-au dat seama cât e de frumoasă?
Iar faptul că vom avea haine în cer mi se pare logic. Altfel ar trebui să inventăm o nouă făgăduinţă: "Cel ce va birui va umbla prin Univers în pielea goală."
Răspunsul e lung, dar şi întrebare a fost lungă :D
Nu stiu daca rusinea este rezultatul pacatului dar totusi se pare ca inainte de cadere aceasta nu exista: “Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine”. Geneza 2:25 Ba mai mult acesta este continuarea v.24 “ De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, se va lipi de nevastă-sa, şi se vor face un singur trup.” care sugereaza si directia autorului cand spune ca erau goi si nu le era rusine. .
Nedumerirea mai mare pt mine ramane tot cea referitoare la modul de a se vedea unul pe altul:
Este adevarat ca nu trebuie sa vezi un om dezbracat ca sa ii vezi frumusetea (din contra, oamenii arata mult mai bine imbracati decat fara haine pe ei :). Asa ca noi in mod normal apreciem frumusetea unei persoane privind la chipul, la fața acesteia. Numai ca in Biblie se pare ca vesmantul de lumina a celor neprihaniti se remarca cel mai mul chiar la nivelul fetei. In scena Schimbarii la fata a Domnului Isus este scris:
Matei 17:2 ‘’El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.”
Aceasta era slava pe care Isus o avusese în cer înainte de a fi luat înfăţişarea fiinţei omeneşti. O slavă asemănătoare iradia de la faţa lui Moise când a coborât de pe Muntele Legii( Exod 34,29; 2 Corinteni 3,7)
Iar când Isus Se reîntoarce şi acordă darul nemuririi celor credincioşi ai Săi, si ei vor reflecta slava aceasta ‘’Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului” (Daniel 12,3)
M-am gandit la inceput ca poate acest vesmant de lumina acoperea corpul lasand totusi fata vizibila, dar vad ca in mod deosebit fata este acoperita de stralucire..
Pe de alta parte Ellen White cand vorbeste despre creearea omului se pare ca prezinta si culoarea pielii lui Adam:
"Când a ieºit din mâna Creatorului sãu, Adam era de o înãlþime nobilã ºi de o frumoasã simetrie.
Pielea nu-i era nici albã, nici palidã, ci rumenã, îmbujoratã, strãlucind de o bogatã tentã de sãnãtate.”
Acum poate ca exagerez dar pana la urma isi puteau vedea vreo bucatica de piele Adam si Eva sau totul era doar o masa de lumina?! ..pe corp, pe fata, peste tot. Nu le era rusine pt ca nu se prea puteau vedea sau pt ca nu cunosteau rusinea?!
..si totusi rusinea pe care au experiment-o dupa pacatuire se pare ca nu are legatura cu nuditatea:
Stând ruşinaţi fiecare în faţa celuilalt, ei au căutat să înlăture ruşinea goliciunii lor. Şorţurile lor din frunze de smochin erau un jalnic înlocuitor al strălucitorului veşmânt de nevinovăţie pe care ei o pierduseră. Conştiinţa era la lucru. Faptul că acest simţământ de ruşine nu îşi avea rădăcinile în senzualitate, ci în conştienţa de vinovăţie înaintea lui Dumnezeu rezultă evident din faptul că ei înşişi s-au ascuns de El. (Comentariul Biblic AZS)
Concluzia mea: Nuditate in Eden?! Nu, dar intre membrii familiei din Eden cred totusi ca da.. Ceeace s-a schimbat dupa pacatuire nu a fost rusinea dintre ei, ci dintre ei si ceilalti: Dumnezeu, ingerii etc. Asa ca daca unii vad Eden un exemplu de nudism, eu din toata povestea asta vad exact contrariul.
Acum despre cuvântul "ruşine" din Geneza 2:25 - eu rămân la părerea că e o variantă proastă de traducere a ebraicului "bush", fie şi numai pentru faptul că cititorul român se duce cu gândul la pudoarea firească şi necesară pe care o simte cineva când este dezbrăcat. "Bush" apare de 119 ori în Vechiul Testament. În cărţile lui Moise apare doar de 4 ori: Geneza 2:25, Exod 32:1, Iov 6:20 şi Iov 19:3. Despre Geneza 2 şi Iov 6 deja am scris în articol. Exod 32 vorbeşte despre întârzierea lui Moise pe munte - probabil e vorba tot de dezamăgirea simţită de popor. Iov 19 vorbeşte despre ruşinea pe care ar trebui să o simtă prietenii lui Iov ca urmare a purtării nepotrivite pe care au avut-o acuzând pe nedrept un om care deja era greu încercat. M-am uitat în toate versetele din VT în care apare "bush", dar nicăieri nu am găsit sensul de "pudoare".
Există două rădăcini verbale bwș: BWŞ 1 (a fi rușinat, făcut de rușine, frustrat, dezamăgit), care este foarte frecvent; și BWȘ 2 (a întârzia, cf. Ex 32:1; Jud 5:28), folosit doar la forma Polel (boşeş). Forma Hitpolel din Geneza 2 provine de la BWŞ 1 (lo’ yithboşaşu = nu se ruşinau [reciproc]).
O oarecare ambiguitate şi inconsecvenţă a termenilor este o problemă care se întâlneşte în toate limbile. Şi EGW remarcă acest fapt (în 1 SM cap. I), când afirmă că diferiţi termeni sunt folosiţi pentru aceeaşi idee, şi nu există cuvinte diferite pentru fiecare idee diferită. În românește, rușinea denumește atât (1). Sentimentul penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală; (2) rezervă, modestie, reținere, timiditate, sfiiciune; dar şi (3) ocară, batjocură, ofensă (4). Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință.
Nu este de mirare că verbul ebraic poate avea şi el diverse nuanţe. De asemenea şi teama, care în ebraică se poate referi la frică, dar şi la respect, veneraţie, religiozitate. Ruşinea şi teama sunt sentimente apropiate.
Este adevărat că avem pentru adjectivul „gol”, de obicei, termenul ‘eyrom (pl. ‘eyrummim), care se foloseşte şi ca substantiv (goliciune), deşi există destule substantive cu acest sens. Dar şi sinonimul ‘arom (pl. ‘arummim) este bine reprezentat: Gen. 2:25; 1 Sam. 19:24; Iov 1:21; 22:6; 24:7, 10; 26:6; Ecl 5:14; Is 20:2-4; 58:7; Os 2:5; Am 2:16; Mica 1:8. Acesta este folosit cu precădere ca arhaism şi în pasaje poetice.
Motivul pentru care uneori apar termeni diferiţi pentru a denumi aceeaşi realitate în acelaşi context, este de regulă unul literar, stilistic. Asta se întâmplă în toate limbile şi în Biblie. Am creyut şi eu cândva că dacă sunt termeni diferiţi trebuie să se fi intenţionat o distincţie semantică. Dar deşi ar fi de dorit să fie aşa, de foarte multe ori nu este.
În acest caz, eu cred că motivul pentru care Moise a preferat varianta ‘arom la plural (‘ARUMMIM) în Gen 2:25 (și numai aici în tot Pentateuhul!), a fost intenția de a face un joc de cuvinte între ideea din 2:25 și următoarea propoziție (3:1): „Șarpele s-a dovedit mai ‘ARUM decât toate vietăţile...” . În 3:1, adj. ‘ARUM înseamnă „inteligent”, „isteț”, „deștept”, „subtil”, de multe ori cu sens peiorativ: șiret, viclean. Cele două propoziții sunt puse astfel în contrast, și oarecum legate, întrucât propoziție din 3:1 începe cu conjuncția WĂ- – în acest caz, adversativă.
Haină de lumină? Foarte probabil! Dumnezeu are și imaginație și gust. Dacă omul a fost făcut după chipul Lui, iar El Se „învelește cu lumina”, de ce ne-am mira că oamenii au fost făcuți inițial la fel, „îmbrăcați” ca niște îngeri, cu lumină. Este adevărat că rolul luminii nu prea este acela de a acoperi, dar asta e altă poveste. Înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor mă simt gol „pușcă” și când sunt îmbrăcat. Sunt multe de spus aici, dar mă grăbesc acum, fiindcă este târziu. Am să adaug doar încă o ciudățenie literară. În cap. 3, Moise spune că Dumnezeu a făcut oamenilor „haine de piele”. Este interesant că atât „piele”, cât și „lumină” în ebraică se pronunță la fel ‘OR / ’OR, doar că se scriu diferit.
Termenul ‘ARUMMIM tradus „goi” apare așa peste tot, nu doar în traducerile actuale, ci și în cele mai vechi cunoscute. Septuaginta traduce cu GHIMNOI (goi -- de unde „gimnastică”, „gimnosofiști” etc.). Targumul iudeo-aramaic traduce cu ARTILA’IN (dezbrăcaţi, neîmbrăcaţi). Acesta este sensul pe care l-au înţeles evreii din cele mai vechi traduceri cunoscute. ‘AROM nu se poate folosi cu sensul de sincer, deschis, franc etc. Pentru această idee se folosesc alţi termeni.
Nu știu dacă ce am spus vă satisface, dar cred că vă poate folosi. BEST REGARDS!
Comentariul dvs. mă ajută mult, deoarece aveți cunoștințele de ebraică, care mie îmi lipsesc. Interesant este ce spuneți despre jocurile de cuvinte din Geneza, care în traducerea română nu se observă (lumină - piele, gol-șiret). Observasem și eu asemănarea izbitoare a cuvântului care descrie istețimea șarpelui (arum) cu cel care descrie presupusa goliciune originară a părinților noștri (arom). De fapt, din câte îmi dau seama, diferă doar vocalizarea masoretică, cuvintele scriindu-se la fel. Concordanța Strong îmi dă aceeași rădăcină pentru amândouă (aram). Îmi vin în minte două întrebări:
1. Cum a ieșit din aceeași rădăcină gol și șiret? Logic nu văd nicio legătură între nuditate și viclenie.
2. Dacă Moise a intenționat un joc de cuvinte, care să sublinieze contrastul, nu dă aceasta apă la moara mea? Adică nu ar putea fi contrastul șireteniei sinceritatea, onestitatea, deschiderea?
Știu că sunteți foarte ocupat. Totuși, v-aș ruga să mă ajutați cu termeni ebraici pentru sinceritate, onestitate, când găsiți un timp. Am încercat să găsesc singur, dar am eșuat.
}n ebraică există rădăcina ‘RM 1 (a se ridica, a se îngrămădi, numai în Ex 15:8); ‘RM 2 (a fi inteligent, subtil, șiret). Adjectivele ;i substantivele de tip ‘RM (gol, goliciune etc.) provin cel mai probabil dintr-o alt[ r[d[cin[, ;i anume ‘RW / ‘RY (cf. verbul ‘RH „a fi gol”). De aici vine și ‘erwa (rușine, goliciune, genitale). Este posibil însă ca termenii aceştia să provină de la ‘WR (‘OR) „piele”, deoarece a fi gol poate însemna a fi în pielea goală.
După părerea mea, termenul ‘ARUM în Gen 3:1 nu înseamnă „șiret” (viclean, șmecher), ci „inteligent”, „cu minte ascuțită” (cf. Pr 1:4; 8:5, 12), deoarece se referă la ceea ce se putea constata la șarpe, înainte de a se consuma păcăleala cu fructul. Șarpele i-a atras Evei atenția, nu pentru că era șiret (ar fi fugit de el, dacă ar fi bănuit că o va amăgi!), ci pentru că, spre deosebire de toate celelalte animale, arăta o inteligență neobișnuită. Este adevărat că în spatele șarpelui era o ființă șireată, dar aici este o comparație între inteligența animalelor în general și inteligența dovedită de șarpe cu acea ocazie. Zicerea lui Iisus (Mt 10:16) este metaforică, și se referă la șarpele din rai, nu la reptile, care nu sunt mai deștepte decât maimuțele, delfinii sau câinii.
Pentru celălalt ‘AROM (gol) avem și în akkadiană (asiro-babiloniană) termenii ERIUM şi ERUU, cu sensul de „gol”, „neacoperit”. Rădăcina ‘ry / ‘rw apare și în ugarită cu același sens ca în ebraică (a fi gol).
Pentru ideea de sincer se folosesc termenii TAM (normal, întreg, sănătos, natural, pur, fără defect), TAMIM (dintr-o bucată, sincer, onest, perfect). Iar substantivul din aceeaşi rădăcină TWM se foloseşte şi cu sensul de naivitate, lipsă de experienţă, bună credinţă, inimă curată, fără bănuială, fără intenţie rea, cf. 2Sam 15:11; 1Împ 22:34; Pr 20:7).
Alţi termeni care ar mai putea fi folosiţi sunt: YAŞAR (straightforward, onest, 1Sam 29:6) și KEN (așa, corect, sincer). La fel avem în slavonă rădăcina PROST-, care înseamnă „drept”, „curat”, „simplu”, „de-a dreptul”. De aici vine în limba română cuvântul PROSTIRE (albitură, cearșaf), expresia BOG DA PROSTI (Dumnezeu să-l ierte!, adică să-l facă drept, curat), și tot de aici vine adjectivul PROST, inițial cu sensul de SIMPLU, NATURAL, CURAT, care însă a devenit iremediabil peiorativ (om de rând, fără școală, fără cunoștință, fără minte) așa cum și termenul „nevinovat” se folosește uneori. În greacă avem termenul IDIOTES (neexperimentat, nespecialist, laic, needucat, neînvăţat), care după secole a ajuns în franceză, apoi în română, cu un sens peiorativ, mai rău decât prost.
Cam atât cu rădăcinile și cu sensurile, care sunt fluide. Orice limbă este un fenomen dinamic. Din generație în generație se produc schimbări, iar unor cuvinte nu li se mai știe rădăcina și originea. Contextul însă rămâne suveran.