Uriașii bibilici - confirmare egipteană

 

Introducere – o discuție veche, reaprinsă

Ideea existenței uriașilor în vechime nu este nouă. Biblia ebraică vorbește explicit despre Nephilim, Refaim, Anakim, iar tradițiile din Orientul Apropiat abundă în descrieri ale unor oameni „de statură neobișnuită”.

Recent, un text egiptean cunoscut de peste un secol — Papirusul Anastasi I — a fost readus în atenția publicului ca posibil ecou extrabiblic al acestor tradiții. Întrebarea legitimă este: avem de-a face cu o confirmare istorică sau cu o exagerare literară?

Papirusul Anastasi I – ce fel de text este?

Papirusul Anastasi I este un text egiptean din epoca ramessidă (sec. XIII î.Hr.), scris în hieratică, folosit în educația scribilor. Are forma unei scrisori satirice, în care un scrib experimentat îl ironizează pe un coleg mai puțin competent, testându-i cunoștințele de geografie, logistică și diplomație.

Cu alte cuvinte, nu este un raport militar, nici un inventar antropologic, ci un text literar didactic — un detaliu esențial pentru interpretare.

Fragmentul-cheie: „oameni de patru sau cinci coți”

Într-un pasaj celebru, autorul descrie pericolele întâlnite pe drumul prin Canaan, menționând populația numită Shasu:

„…unii dintre ei sunt de patru sau cinci coți, de la nas până la picior, cu fețe sălbatice…”

Ce înseamnă asta numeric?

Un cot egiptean avea aproximativ:

• ~45 cm (cot „scurt”)
• ~52,5 cm (cot „regal”)

Rezultă:

• 4–5 coți = 1,8 – 2,6 m măsurați de la nas la picior
  ➡️ înălțimea totală ar fi chiar mai mare.

Aceste valori depășesc clar media antropometrică a epocii bronzului.

Paralele biblice greu de ignorat

Biblia descrie populații din aceeași zonă geografică (Canaan, Transiordania) folosind un limbaj remarcabil de similar:

• „Acolo am văzut pe uriași… și ni se părea că suntem ca niște lăcuste.” (Numeri 13:33)
• „Un popor mare și înalt la statură.” (Deuteronom 9:2)

În plus, tradiția despre Og, regele Basanului, include detalii concrete despre dimensiuni (patul său de fier), sugerând că statura excepțională era considerată un fapt notabil, nu doar o metaforă.

Argumente 

pro

 unei confirmări istorice

1. Sursă independentă – Egiptul nu preia mitologia israelită; descrierea vine din afara Bibliei.
2. Context geografic identic – Shasu trăiau exact în zonele asociate biblic cu uriașii.
3. Măsurare numerică – folosirea coților sugerează mai mult decât o simplă figură de stil.
4. Coerență culturală – în Antichitate, statura era asociată cu forța, dominația și pericolul real.

Argumente 

contra

 (și de ce trebuie luate în serios)

1. Gen literar satiric – exagerarea este un procedeu retoric clasic.
2. Lipsa confirmării osteologice – nu avem schelete certe de peste 2,3–2,5 m din acea populație.
3. „Nas–picior” ≠ standard antropometric – formula e neobișnuită și ambiguă.
4. Funcție narativă – scopul textului este intimidarea și ridiculizarea, nu documentarea științifică.

O posibilă concluzie echilibrată

Papirusul Anastasi I nu dovedește existența unei „rase de uriași” în sens mitologic sau fantastic.

Dar nici nu poate fi respins ca simplă invenție fără rest.

Cea mai prudentă interpretare este aceasta:

textul reflectă existența unor indivizi sau grupuri cu statură neobișnuit de mare, percepuți ca amenințători, ale căror dimensiuni au fost amplificate literar — exact așa cum Biblia amplifică realități istorice pentru a le sublinia impactul teologic.

De ce contează discuția?

Pentru că ne obligă să:

• citim Biblia în dialog cu arheologia, nu în izolare;
• evităm atât literalismul naiv, cât și scepticismul dogmatic;
• recunoaștem că memoria antică păstrează adesea un nucleu istoric real, chiar și sub straturi literare.

Concluzie finală

Papirusul egiptean nu „dovedește” uriașii biblici, dar face plauzibilă ideea că tradițiile biblice despre oameni de statură excepțională nu au apărut din nimic.

Între mit și os, între text și istorie, rămâne un spațiu fertil — exact locul unde cercetarea serioasă ar trebui să continue.

Surse primare egiptene

• Wente, E. F., Letters from Ancient Egypt, Scholars Press, 1990.
• Fischer-Elfert, H.-W., Die Satirische Streitschrift des Papyrus Anastasi I, Harrassowitz, Wiesbaden.
• British Museum, EA 10247 – British Museum.

Surse biblice și semitice

• Biblia ebraică – Numeri 13; Deuteronom 1–3; Iosua 11.
• Septuaginta – pentru terminologia „γίγαντες”.

Studii academice moderne

• Dever, W. G., Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?, Eerdmans, 2003.
• Van der Toorn et al. (eds.), Dictionary of Deities and Demons in the Bible, Brill, 1999.
• Rollston, C., „Tall Tales and Ancient Texts: Literary Exaggeration in Near Eastern Sources”, Journal of Ancient Near Eastern Studies.