Sufletul sub lupa Bibliei
Același cuvânt, sensuri diferite
Aveam 13 ani când m-am avântat prima dată în citirea Bibliei. Am avut parte de multe surprize. Una dintre ele a fost aceea că unele cuvinte aveau alt înțeles în Scriptură, față de cel pe care li-l dădeau oamenii din jurul meu în mod obișnuit. Eu știam de exemplu că biserică era clădirea unde ne adunam duminica, dar Biblia nu folosea niciodată cuvântul cu acest sens. Pe paginile ei, biserica era întotdeauna totalitatea credincioșilor. Pentru mine, sfinții erau niște oameni cu totul deosebiți, pe care îi vedeam pictați pe pereții micii bisericuțe din satul meu. În Scriptură, toți credincioșii, inclusiv cei în viață, erau numiți sfinți.
Am înțeles atunci că trebuie să fii foarte atent cu sensul cuvintelor în Biblie. Este posibil ca autorul inspirat să fi avut altceva în minte, atunci când l-a folosit, față de ceea ce înțelegi tu acum prin acel cuvânt. Exact așa este cu cuvântul suflet. Este o diferență între utilizarea lui curentă și înțelesul pe care i-l dau autorii biblici.
Două viziuni asupra naturii omului |
| Sursa: flickr |
În general, există două viziuni asupra naturii omului. Cea mai frecventă în mediul religios este dualismul, viziune care consideră că omul este conviețuirea a două naturi, una materială și una spirituală. Această viziune are ca punct de plecare observația simplă că omul este special, diferența între el și animale fiind evidentă. Noi avem capacitatea de a raționa.
Mintea noastră este o adevărată lume, un univers de concepte, idei, emoții, sentimente, amintiri, planuri etc. Unii au tras concluzia că toată această lume interioară ar avea capacitatea de a trăi independent de trup, formând un soi de ființă imaterială, energetică. A primit nume diferite: egiptenii îi spuneau Ka, grecii psyche, romanii anima. Românii i-au spus suflet, termen care vine de la verbul a sufla.
Opusul acestei viziuni este materialismul, care susține faptul că lumea interioară a omului este strâns legată de trup și că nu are capacitatea de a-i supraviețui. Se mai numește nondualism sau monism. De obicei, această gândire este asociată cu ateismul. Foarte mulți oameni religioși, inclusiv creștini, din acest motiv, simt nevoia să îl respingă automat. Trebuie înțeles din start că credința în Dumnezeu nu cere automat și acceptarea dualismului. O credință nondualistă înseamnă pur și simplu convingerea că Dumnezeu nu a creat oameni fără trup, așa cum ne indică toate faptele observabile. Nicăieri în Biblie nu apar astfel de ființe imateriale.
Sufletul în Biblie
În cea mai folosită traducere românească, versiunea Dumitru Cornilescu (VDC), cuvântul suflet apare destul de des. O simplă căutare îți dă 422 de rezultate, 345 în Vechiul Testament (VT) și 77 în Noul Testament (NT). Dar ce înțeleg autorii Scripturii prin acest cuvânt? Este oare vorba de ideea de suflet, așa cum apare ea în filosofiile dualiste? Nicidecum! Haideți să ne uităm cu atenție.
Un suflet ce include trupul!
Biblia te surprinde încă de la prima apariție a cuvântului, dacă vorbim de traducerea Dumitru Cornilescu (VDCC):
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu. Geneza 2:7
Este cât se poate de clar că, în acest verset, care descrie crearea omului, noțiunea de suflet include trupul. Omul nu a primit un suflet energetic și independent în trupul proaspăt creat, ci a devenit suflet. Biblia numește suflet ființa întreagă. Aceasta se leagă strâns de ceea ce am observat în Noul Testament. Așa cum am menționat în altă postare, când Isus vorbește depre pedepsirea finală a celor răi, este evident că se referă la o pedeapsă aplicată și trupului lor, nu doar unui suflet independent.
Diferența între ce înțelegem noi și ce înțelegeau ei prin suflet a făcut ca, atât aici cât și în alte locuri, mulți traducători să prefere folosirea altor termeni, care să redea mai exact intenția autorului inspirat:
Şi Domnul Dumnezeu formă pre om din pulberea pământului, şi suflă în nările lui suflare de vieaţă, şi aşa se făcu omul în fiinţă vie. (Biblia Nitzulescu)
Atunci a zidit Domnul Dumnezeu pe om din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, şi s’a făcut Adam, fiinţă vie. (Biblia Regele Carol)
Un suflet muritor!
Dar ciudățeniile nu se opresc aici. Sufletul acesta, despre care vorbește Biblia, este muritor!
„... ca să le scape sufletul de la moarte și să-i țină cu viață în mijlocul foametei.” Psalm 33:19
„Cum Și-a dat drum slobod mîniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte, și le-a dat viața pradă molimei.” Psalm 78:50
„Așa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare și popor mult să-l ajute în război, cînd se vor ridica întărituri și se vor face șanțuri pentru nimicirea multor suflete.” Ezechiel 17:17
„Sufletul care păcătuiește, acela va muri.” Ezechiel 18:4,20
Este clar că autorii inspirați nu înțelegeau prin suflet ceva indestructibil, așa cum înțeleg majoritatea oamenilor în zilele noastre. Nici nu este de mirare, dacă ții cont de ceea ce am descoperit mai devreme, anume că sufletul includea trupul. Nicăieri în Biblie substantivul suflet nu este asociat cu adjectivul nemuritor. Nicăieri nu se spune că sufletul nu poate pieri. A, ba da! Doar într-un singur loc, anume declarația șarpelui în Geneza 3: „Hotărât că nu veți muri...”.
O privire în original
Nu sunt un cunoscător al limbilor biblice. Dar folosesc concordanța Strong, atunci când vreau să văd ce cuvânt ebraic sau grec este în spatele unui termen din traducerea pe care o citesc. Este foarte simplu de utilizat, mai ales pe computer. Există traduceri cu numere Strong, de obicei în engleză. Am descoperit că avem și în română Biblia Cornilescu cu numere Strong, dar numai pentru Noul Testament.
Cel mai des cuvânt ebraic tradus în românește cu suflet este נֶפֶשׁ (citit nefeș*, înregistrat ca H5315 în concordanța Strong). Am căutat acest termen în VT și am constat că nu a fost mereu tradus suflet. Două dintre sensuri mi-au atras în mod special atenția.
Animalele sunt tot „suflete”
Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” (Geneza 1:20, VDCC)
Acolo unde Cornilescu a tradus viețuitoare, în original apare נֶפֶשׁ, mai precis este exact expresia din Geneza 2:7, tradusă acolo cu suflet viu. Deci, în gândirea lui Moise, și animalele din mări și oceane sunt tot suflete. Nu se potrivește deloc cu dualismul, care vede sufletul ca ceva caracteristic omului, nu și animalelor. Expresia se repetă câteva versete mai jos, când se vorbește de crearea animalelor de pe uscat:
Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor; vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor.” Și așa a fost. Geneza 1:24
Și aici pentru viețuitoare este tot נֶפֶשׁ, deci și ele sunt tot suflete, ca și omul. Mai mult, și în dreptul lor termenul suflet denumește ceva ce include organismul lor fizic.
În Biblie există și suflete moarte!
Dar de ce simte nevoia Biblia ebraică să pună atributul viu lângă נֶפֶשׁ? Există și נֶפֶשׁ mort? Expresia suflet mort nu apare în nicio traducere. Dar, dacă am traduce peste tot נֶפֶשׁ cu suflet ar trebui să apară cel puțin într-un loc. Foarte ciudat, nu-i așa? Cel puțin pentru adepții gândirii dualiste, este inacceptabil să vorbești despre un suflet mort.
Domnul a zis lui Moise: „Vorbește preoților, fiilor lui Aaron, și spune-le: ‘Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat; Levitic 21:1
Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat și să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa. Levitic 21:11
Ghiciți ce cuvânt a folosit Moise în aceste versete pentru mort, cadavru. Sună incredibil, dar este tocmai נֶפֶשׁ. Iată cum sună al doilea verset în Biblia de la Blaj:
Şi la nici un suflet mort să nu între, şi nici cu tatăl său, nici cu mumă-sa să nu să spurce.
Aceste două cazuri sunt revelatoare. Cuvântul tradus deseori cu suflet, נֶפֶשׁ, nu doar că include corpul, ci chiar se referă uneori strict la corp! Acum, poate că același cuvânt (sau unele înrudite cu el) era folosit de canaaniți sau de alte popoare semitice în sensul gândirii dualiste. Nu am date în acest sens. Dar nici nu contează. Cert este că autorii VT nu îi dau un astfel de sens.
Cum e în Noul Testament?
Și în această privință, Biblia este unitară. Autorii NT au aceeași gândire în privința naturii omului. Nici aici nu apare ideea de suflet în sens dualist. Cuvântul cel mai des tradus prin suflet în NT este grecescul ψυχή (citit psiuhe*) (G5590). ψυχή din NT, ca și נֶפֶשׁ în VT, include trupul, este muritor și se poate folosi în dreptul animalelor. Iată un exemplu:
Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. Apocalipsa 16:3
Expresia făptură vie conține cuvântul ψυχή. Dacă ar fi să traducem ψυχή cu suflet, așa cum se face de obicei, am constata că Ioan numește animalele din mări suflete vii. Colac peste pupăză, mai spune și că ele au murit. Autorul Bibliei de la Blaj este și aici aproape de original:
Şi îngerul cel de al doilea au vărsat fiiala sa în mare şi s-au făcut sânge ca de mort şi tot sufletul viu au murit în mare.
Sunt de acord că în NT se folosește exact cuvântul pe care îl foloseau uneori grecii și pentru ideea de suflet imaterial, independent și nemuritor. Dar este clar că autorii NT nu îl folosesc cu acest sens, ci pur și simplu în locul lui נֶפֶשׁ (foarte probabil gândeau în ebraică sau în aramaică, chiar dacă scriau în greacă).
Sufletul dualiștilor NU apare în Biblie
Concluzie: Biblia nu vorbește despre suflet, în sensul unei entități spirituale, ce locuiește în trupul omului, dar este independentă de el și nemuritoare. נֶפֶשׁ și ψυχή nu desemnează așa ceva și, oricât ai căuta în ebraica VT sau în greaca NT, nu găsești un alt cuvânt, care să aibă acest sens. Da, întâlnim suflet în traduceri, dar este vorba de ceva care:
- include corpul;
- caracterizează și ființele raționale, dar și animalele lipsite de rațiune;
- este muritor.
Părerea mea este că folosirea cuvântului suflet de către traducători este extrem de nepotrivită și induce în eroare, de vreme ce românul de rând înțelege altceva prin suflet. Mi s-ar părea mai potrivit să se fi tradus cu ființă, creatură, așa cum unii traducători chiar fac în dreptul multor pasaje.
Poeții au mai multe drepturi
Oamenii au decis să permită poeților exprimări pe care nu le permit oamenilor de rând. Astfel, Eminescu poate să spună „cobori în jos Luceafăr blând”, în vreme ce Ionel va fi taxat ca necunoscător al limbii materne, dacă va spune „am coborât în jos până la parter” (pleonasm). Oricum, nimeni nu se apucă să tragă concluzii practice din exprimări poetice. De exemplu, când marele poet spune: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă/ Prin care trece albă regina nopții moartă”, nimeni nu trage concluzia că există în realitate cucoane care se scoală din mormânt, ca să se plimbe pe cer.
Biblia conține multă poezie. Uneori, chiar în pasajele scrise în proză, autorii aleg să folosească exprimări poetice, așa cum, de altfel, o facem și noi în viața de zi cu zi. În astfel de pasaje figurate, suflet are sensul de „lume interioară, psihic”. Este chiar prima definiție a acestui cuvânt ce apare în DEX:
suflet, suflete, substantiv neutru 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului. (dexonline.ro)
Să examinăm trei astfel de pasaje:
Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! (Psalm 103:1,2, VDCC)
Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.” (Matei 26:38, VDCC)
Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și: duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. (1 Tesaloniceni 5:20, VDCC)
Oricum, să folosești astfel de pasaje pentru a trage concluzia că Biblia vorbește despre un suflet capabil să părăsească trupul și să trăiască independent de acesta, mi se pare prea mult. Dacă este să ne aventurăm în astfel de speculații, eu aș putea, de exemplu, să lansez o teorie și mai exotică și să spun, pe baza ultimului verset citat, că natura noastră este triplă și că în trupul nostru locuiesc două ființe energetice capabile de independență, una numită de Pavel duh, iar cealaltă suflet. Dar nu, nu este cazul. Ambii termeni folosiți de Pavel se referă la lumea noastră interioară, la idei, sentimente, dorințe, planuri etc.
Și atunci ce ne mai deosebește de atei?
Surprinzător, dar este clar că, în ce privește natura omului, Biblia privește lucrurile exact ca materialiștii. Dar Biblia nu susține nicidecum ateismul. Dumnezeu este stăpânul creației Sale, indiferent ce structură și ce legi a ales să-i dea. Este interesant să urmărești traseul ființei umane, așa cum îl prezintă Biblia, fără teorii ciudate, despre suflete descărnate, importate forțat din religii și filosofii străine. Voi face aceasta într-o postare ulterioară.
Note:
* pentru pronunție am preferat să folosesc literele simple, românești, în locul transcrierii fonetice standard.
** Claude Tresmontant este filosof și teolog francez. El a predat filosofie medievală și filosofia științei la Sorbona. Are o operă vastă, pentru care a primit numeroase distincții. Citatul este din opera sa „A Study of Hebrew Thought”, Desclee Company, 1960, p. 94.
Comentarii