Șapte stiluri de a călări o fiară

Aflat în exil pe insula Patmos, apostolul iubit, Ioan, primește o descoperire complexă și uimitoare a viitorului, pe care, ascultător de porunca lui Isus, o consemnează în cartea Apocalipsei. Pe parcursul paginilor cărții, autorul împărtășește și reacțiile sale în fața descoperirilor primite. Una dintre viziuni îl tulbură profund, afirmând: „Când am văzut-o, am rămas foarte uimit.” (Apoc. 17:6, NTR).

Ce poate să-l impresioneze așa de mult pe bătrânul apostolul, care a văzut multe în viața lui? Iată imaginea din fața ochilor săi uimiți:

“Și m'a dus, în Duhul, într'o pustie. Și am văzut o femeie, șezînd pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pămîntului.” Și am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sîngele sfinților și de sîngele mucenicilor lui Isus. Cînd am văzut-o, m'am mirat minune mare.” (Apoc. 17:3-6, RDC)

Să încercăm să descifrăm simbolurile, folosind „cheile” pe care ni le oferă Biblia. Ce reprezintă fiara? Acest simbol ni-l lămurește cartea profetului Daniel, în capitolul 7 fiind prezentate patru asemenea fiare. Vestea bună este că acolo avem și cheia:

„Aceste patru fiare mari, sînt patru împărați, cari se vor ridica pe pămînt.” (Daniel 7:17, RDC)

Deci fiara este o împărăție, un mod de a stăpâni și conduce masele. Între viziunea lui Daniel, care era cu siguranță familiară apostolului Ioan, și ceea ce i se descoperă lui, este însă o diferență importantă: fiara este călărită de o femeie. Părerea mea este că tocmai femeia din spatele fiarei este motivul uimirii lui Ioan. De ce? Păi să vedem ce reprezintă femeia. Avem o femeie mai devreme pe paginile Apocalipsei:

“În cer s'a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna supt picioare, și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.” (Apoc. 12:1, RDC)

Ca să descifrăm simbolul, trebuie să ne întrebăm unde mai apare în Biblie simbolurile de aici, anume soarele, luna și 12 stele. Într-un singur loc, în visul lui Iosif, consemnat în cartea Genezei, pe care de asemenea Ioan o cunoștea bine.

“Iosif a mai visat un alt vis, și l-a istorisit fraților săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna, și unsprezece stele se aruncau cu fața la pămînt înaintea mea.” L-a istorisit tatălui său și fraților săi. Tatăl său l-a mustrat, și i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta și frații tăi, să ne aruncăm cu fața la pămînt înaintea ta?” (Geneza 37:9,10, RDC)

În acord cu explicația lui Iacov, soarele, luna și cele 12 stele sunt însăși familia sa, care este totuna cu biserica lui Dumnezeu din acel timp. Deci, femeia din Apocalipsa este o personificare a bisericii. Nu este singurul loc în care biserica este comparată cu o femeie, imaginea apărând frecvent, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament.

Acum este clar motivul mirării. Ioan era obișnuit cu fiare călărite în stil păgân. Atât cezarii Romei, cât și conducătorii altor națiuni și imperii din acel timp, se aliau cu preoțimea păgână, pentru a-și întări puterea politică. Acești preoți declarau în fața oamenilor că cel care îi conducea era susținut de unul sau mai mulți zei. Ba chiar aveau tupeul să afirme că muritorul de pe tron era el însuși zeu. 

De data aceasta însă Ioan era martorul unui stil incredibil de călărie, cel creștin. Da, simbolul era clar. Biserica, la fondarea căreia el însuși punea umărul, urma să se alieze cu puterea politică, urmă să susțină și să justifice acțiunile tiranice, egoiste, ale unor conducători pământești. Evident, pentru a face acest lucru, era absolut necesar să sufere o transformare. Femeia nu mai este curată, luminoasă, ca în Apocalips 12. Acum este murdară și decăzută, o prostituată care găsește plăcere în nelegiuire și care învață și pe alții să facă la fel („mama curvelor”). Iar acțiunile ei sunt total opuse celor ce ar trebui să caracterizeze biserica lui Dumnezeu, până acolo încât aceasta persecută pe adevărații credincioși.

Împlinirea acestei profeții este prea clară pentru ca cineva să o nege în secolul XXI. Sute de ani biserica creștină a condus lumea, iar rezultatul este cutremurător pentru oricine studiază istoria. Sub flamurile catolicismului s-au condus cruciade, oameni au fost închiși, deposedați de averile lor, torturați și uciși. Și, dincolo de violența directă, cea mai mare dramă a fost măsluirea adevărului, fie că vorbim de cel științific (vezi cazul Galileo Galilei), fie, mai grav, de cel teologic.

În fața unei astfel de grozăvii, toate celelalte descoperiri pălesc, așa că Ioan nu se mai concentrează asupra lor. Totuși, pentru noi sunt importante, deoarece ne ajută să înțelegem mai bine realitatea pe care o trăim. Îmi pare rău că Ioan, blocat de imaginea bisericii apostaziate, nu cere detalii despre celelalte stiluri de călărire a fiarei. Explicația îngerului, că „cele șapte capete sunt șapte împărați”, rămâne eliptică, fără detalii, făcând dificilă interpretarea. Am încercat o creionare a înțelegerii mele pe acest subiect într-o altă postare.