Un wrestling cu mesaj
Nu, nu-mi place așa-zisul sport, care se cheamă wrestling. Am oroare de violență, deci nu agreez niciun sport care implică lupte, lovituri, răni. Am studiat însă de curând un meci de wrestling din Biblie și am fost surprins plăcut de mesajul ascuns al acestui text. Biblia îți face mereu daruri surprinzătoare, dacă îți iei timp pentru ea.
O bătaie inegală
Iacov însă a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.” Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Și l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Fața lui Dumnezeu); „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu față în față, și totuși am scăpat cu viață”. Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov șchiopăta din coapsă. (Geneza 32:24/31, VDCC)
 |
| Eugène Delacroix, Jacob Wrestling with the Angel, part of a mural cycle in the Chapel of the Holy Angels, completed 1861, Church of Saint-Sulpice, Paris, sursa: Flickr |
În fine, spre final lucrurile încep parcă să fie mai logice. Iacov insistă să fie binecuvântat. Dumnezeu îl binecuvântează și îi schimbă numele în Israel, nume care va fi purtat în continuare de poporul lui Dumnezeu. Dar tot rămâne o ciudățenie. Aparent, Iacov este felicitat pentru cum s-a descurcat în meciul de wrestling. Adică, ar putea concluziona un cititor superficial (așa cum eram și eu la început), ceea ce a contat în ochii lui Dumnezeu au fost îndemânarea lui Iacov în lupta fizică, nu anumite calități morale sau intelectuale. Calitățile lui de luptător l-au calificat pentru a deveni tatăl poporului sfânt?
Din fericire, nu am rămas la acest stadiu. La maturitate, am recitit și studiat pasajul de multe ori. Am discutat cu alți credincioși despre el și mintea mea s-a luminat tot mai mult. Haideți să-l descifrăm împreună.
Contextul, în primul rând
Ceea ce nu știam la primele mele tentative de a citi Biblia, este că fiecare lucru pe care nu îl înțelegi trebuie judecat în context. Dacă citești câteva versete mai devreme, descoperi un Iacov ce se confruntă cu o mare problemă. Tocmai primise vestea apropierii fratelui său Esau, iar cei 400 de luptători care îl însoțeau vorbeau cât se poate de clar despre intențiile violente ale acestuia.
Pentru Iacov era clar motivul supărării fratelui său. El îl înșelase pe acesta în două rânduri, cu scopul de a primi statutul de întâi născut. Acesta fusese și motivul lungii lui zăboviri în Mesopotamia. Tot sperase că timpul va șterge ranchiuna lui Esau. Se pare însă că se înșelase. Esau părea să fie la fel de supărat, ca și când înșelăciunea se întâmplase ieri.
Ce faci când ești la mare ananghie, mai ales când ai de protejat o familie numeroasă? Știm toți din proprie experiență: alergăm la Dumnezeu. Un pic ironic, un oncolog spunea că nu a întâlnit în toată cariera sa niciun ateu. În fața necazului alergăm toți la Dumnezeu. În cazul lui Iacov ne așteptăm cu atât mai mult la o astfel de atitudine, având în vedere experiențele lui spirituale anterioare.
Prima cheie: un moment de devoțiune
Iată deci prima cheie, ce ne descuie tainele acestui text: „Iacov a rămas singur” ca să se roage. Da, acum putem derula firul evenimentelor. Iacov se roagă și, ca răspuns la rugăciune, însuși Domnul vine să îi vorbească. Scena seamănă foarte mult cu cea din Iosua 5:13-15:
Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?” El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Și Iosua a făcut așa. (VDCC)
Nici aici nu se precizează că este un moment de rugăciune. Dar este similar. Iosua urma să conducă o luptă grea împotriva unei cetăți întărite, apărată de oameni viteji. Este logic că se ruga. Ca răspuns, apare însuși Domnul. Iosua nu se ia la bătaie cu El, dar nici nu a lipsit mult să se întâmple așa. Se pare că Iacov era mai impulsiv... Oricum, cu siguranță avea tendința de acționa înainte să mediteze prea mult. Sau să se roage prea mult.
Câteva descoperiri
Ce am învățat de aici? În primul rând, am înțeles că Dumnezeu răspunde rugăciunilor sincere. Coboară personal când ești la ananghie și strigi către El. Un lucru foarte interesant este că verbul folosit pentru a descrie lupta Îngerului cu Iacov nu este לָחַם (citit laham), termenul ebraic obișnuit pentru luptă, ci אָבַק (citit avac). Cuvântul nu mai apare în altă parte în Biblie, deci depindem 100% de dicționare pentru a-i înțelege sensul. Acestea îl leagă de noțiunea de praf.
Imaginea care îți vine în minte este aceea a unei încăierări, ce stârnește nori de praf. Da, Dumnezeu te iubește atât de mult, încât nu doar coboară la tine, ci este chiar gata să se umple de praful acestei lumi, numai ca să răspundă unui suflet care strigă după ajutor. Ceea ce am văzut deplin la întruparea lui Isus, întrezărim în acest text străvechi din Geneza.
A doua învățătură: este posibil să înțelegi intervenția Lui în mod greșit. Ceea ce este un răspuns la rugăciunea ta, poate fi lesne confundat cu o agresiune. Interesant este că Domnul îl lasă toată noaptea pe Iacov în confuzie. Profesorii știu de ce. Nu este bine să dai elevului pe tavă toate răspunsurile. Mai bine aștepți să descopere el însuși unele dintre ele.
Momentul revelației
Oricum, la sosirea zorilor, Profesorul divin decide că a așteptat destul. Elevul are nevoie de un indiciu. Dar ce indiciu să-i dai unui om agitat, care se luptă într-una? Apelurile verbale probabil că nu ar fi recepționate. Peste un stimul dureros însă nimeni nu trece cu vederea. Așa că Domnul îi dislocă șoldul cu o simplă atingere.
Deja scoatem a treia lecție: uneori Domnul este nevoit să ne treacă prin suferințe, mai ales atunci când nu prea deschidem canale de comunicare cu El. Nu ne luăm timp de rugăciune, nu citim Biblia, suntem prea mândri să ne lăsăm învățați de alții. Domnul este pur și simplu blocat. Dar ne iubește prea mult ca să rămână așa. Nu o face cu ușurință, dar apelează la durere. Probabil că pe El îl doare mult mai mult lovitura aplicată copilului Său, lui Iacov, dar nici nu îl poate lăsa așa.
Durerea își face lucrarea didactică. Iacov înțelege că nu se luptă cu un om, ci cu o ființă supranaturală. Își dă seama că Domnul a coborât din cer și s-a tăvălit toată noaptea în praf cu el. Înțelege cât de mult este iubit. Dintr-o dată sensul luptei se schimbă. Iacov se agață cu disperare de Înger, cerând să fie binecuvântat.
Cererea din spatele cererii
Este clar că binecuvântarea pe care o cerea Iacov includea protecția lui și a familiei. Dar mai era o problemă.
Iacov nu venea înaintea lui Dumnezeu cu inima ușoară. Era vinovat. Și nu era vorba doar de cele două ocazii când își păcălise fratele. Își păcălise și tatăl. Și în relația cu vicleanul său socru, Laban, Iacov recursese la mijloace mai puțin ortodoxe. El avea această tendință, de a proceda incorect, atunci când părea că lucrurile nu merg în favoarea lui. Considera că scopul scuză mijloacele.
Și în cultura noastră este grav să-i înșeli pe cei din familia ta. Gândiți-vă cât de grav este pentru cineva din Orient, unde ideea de familie este de-a dreptul sacră. Deci, mi se pare cât se poate de logic că Iacov se cam săturase de el însuși și dorea o schimbare a caracterului. Aceasta era cererea lui principală, binecuvântarea supremă pe care o dorea.
Schimbarea numelui
În această etapă te-ai aștepta ca Iacov să primească o binecuvântare clasică, adică să i se promită protecție și prosperitate. Dar Domnul ne surprinde mereu cu răspunsul Său. Observați că nici lui Iosua, în episodul similar, menționat mai sus, nu îi promite nimic. Acolo, prezența Sa este suficientă. Iosua nici nu cere ceva. Doar I se închină. Revenind la Iacov, binecuvântarea pe care o primește este un nume nou.
În Biblie, numele este deseori un simbol al caracterului. În cazul lui Iacov, numele chiar avea semnificația secundară de înșelător. Verbul עָקַב (citit acab), strâns înrudit cu substantivul עָקֵב (citit akeb și având sensul de călcâi), face parte din numele lui Iacov (יַעֲקֹ֑ב) și este folosit chiar în Biblie cu sensul de a înșela (Ieremia 9:4). Poate că, în mintea unui român, călcâiul și înșelăciunea nu prea au legătură. Ideea este că cineva vine pe la spate, deci fără ca tu să observi, te prinde de călcâi în timp ce tu pășești, iar aceasta te face să cazi. Este o metaforă fizică a înșelăciunii.
Deci, Iacov primește răspuns la cererea sa principală. De acum încolo, caracterul său va fi altul. După noaptea de la Penuel, Iacov va fi așa de mult schimbat în bine, încât are nevoie de un nume nou. Acesta este Israel.
Perseverența - secretul binecuvântării
Explicația pentru numele cel nou al lui Iacov, pe care oferă chiar Mesagerul divin, are strânsă legătură cu lupta de peste noapte. Numele Israel este un memorial al luptei cu Dumnezeu. Oricum, aici se schimbă din nou verbul. Când Îngerul îi spune: „ai luptat cu Dumnezeu”, nu folosește אָבַק din versetele 24 și 25, ci שָׂרָה (citi sara). Acest al doilea termen pentru luptă este la fel de rar ca și primul. Mai apare în Osea 12:3, iar dicționarele îi dau și semnificația de „a persevera”.
Într-adevăr, pasajul din Osea, ce se referă la această luptă nocturnă, transmite ideea de perseverență:
S-a luptat cu îngerul și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel și acolo ne-a vorbit Dumnezeu. (VDCC)
Este singurul merit al lui Iacov, acela că nu a renunțat nicio clipă la Dumnezeu. El a visat mereu să ducă mai departe linia de credincioși pornită de bunicul său Avraam. Chiar înșelăciunea la care a recurs avea acest scop înalt, chiar dacă mijlocul prin care încerca să îl atingă nu era nicidecum unul corect. Visul de la Betel i-a dat apă la moara speranței. Iacov nu a uitat niciodată acest vis. Prin meandrele vieții, s-a agățat cu încăpățânare de Dumnezeu și de promisiunile Sale. Perseverența cu care se prinde de Mesagerul divin în noaptea de la Penuel, în ciuda durerii din șold, este doar o continuare a ceea ce trăise toată viața.
Mesajul principal
Probabil că acesta este mesajul principal al acestui episod. Perseverează! Luptă pentru relația ta cu Dumnezeu! Citește Biblia, ca să-I auzi vocea! Continuă să citești și atunci când nu înțelegi mare lucru. Nu neglija rugăciunea! Roagă-te în vremuri bune, roagă-te la necaz. Roagă-te când primești răspuns și când nu primești!
Caută mereu noi căi pentru a comunica cu Dumnezeu! Mergi la biserică, stai de vorbă cu alți credincioși, provoacă-i să-ți povestească experiențele lor cu Dumnezeu! Credința este contagioasă. Citește cărți! Ascultă predici! Nu uita să pui în practică tot ce îți transmite Dumnezeu. Aceasta va deschide canale pentru noi descoperiri.
Da, știu! Ceea ce tocmai am scris sună ca și când eforturile noastre sunt cele care ne duc aproape de Dumnezeu. Ca să nu rămânem cu această idee, să cercetăm cu atenție semnificația numelui Israel.
De o sută de ori mai mult
Cornilescu dă în paranteză, ca semnificație a numelui Israel, „Cel ce luptă cu Dumnezeu”. Oricum, mulți specialiști în ebraică preferă traducerea „Dumnezeu luptă”. Sau, dacă ținem cont de ideea de perseverență, ce pare inclusă în verbul שָׂרָה, ajungem la semnificația „Dumnezeu perseverează” (BDB Dictionary). Numele purtat de atunci încolo de poporul sfânt a tot vorbit oamenilor despre perseverența lui Dumnezeu.
Extraordinar! Deci nu Iacov este cel perseverent, ci Dumnezeu. Iacov ajunge părintele poporului sfânt dintr-un singur motiv: acela că Dumnezeu nu a renunțat nicio clipă la el. Dumnezeu a perseverat în a-l binecuvânta chiar atunci când Iacov a făcut jocul Vrăjmașului. În ciuda prostiilor pe care le face de-a lungul vieții, Dumnezeu se ține după el, conducând viața sa spre acest moment al convertirii de la Penuel. Iacov a perseverat, făcând pași ezitanți, mici și rari spre Domnul. El a răspuns cu pași fermi, mari și deși.
La fel este și în cazul tău. Dacă tu faci un pas spre Dumnezeu, El va face o sută spre Tine. Înmulțește cu o sută toate eforturile tale, toată perseverența ta și vei afla cât a făcut Dumnezeu pentru tine și pentru relația voastră. Sau poate coeficientul matematic al acestei operații este 1000. Sau 10 000. Habar nu am. Dar aproape sigur este vorba despre înmulțire. Oricum, când vei face totalul, toate eforturile tale, toată perseverența ta, va fi o cantitate neglijabilă față de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine.
Discreție și respect
Am ajuns la ultima lecție, pe care am învățat-o din acest pasaj biblic. De ce nu vrea să mai rămână Îngerul după revărsatul zorilor? Se teme de lumină? Nicidecum! Lui chiar îi place lumina. De fapt, El este Lumina Lumii. (Ioan 8:12)
Tabăra lui Iacov nu era departe. Totuși, întunericul nopții făcuse imposibil ca cineva din tabără să asiste la întâlnirea supranaturală. Dacă însă această întrevedere zbuciumată ar fi continuat după revărsatul zorilor, ochi indiscreți ar fi fost martori la ea. Dumnezeu este un gentleman în adevăratul sens al cuvântului. El nu te expune în momentele tale sensibile.
Discreția și respectul sunt și motivul pentru care El așteaptă ca tu să faci pași spre El. Dacă nu vede la tine nicio dorință de a comunica cu El, alege să tacă. Dacă tu faci zero pași, El face de o sută de ori mai mult, adică tot zero. Este ca un părinte bătrân și iubitor care așteaptă să-l suni, deși arde de nerăbdare să afle vești de la tine. Dar nu vrea nicidecum să te deranjeze, să între cu cizmele în viața ta.
Îl vei mai lăsa să aștepte? Sau Îl vei „suna” chiar acum?
Comentarii