Curcubeul și ziua de odihnă

    Știai că există o paralelă între potop și creație? Biblia prezintă starea pământului în prima zi a creație ca un talmeș-balmeș (תֹ֙הוּ֙ וָבֹ֔הוּ - tohu wa bohu), un amestec neorganizat de ape. Organizarea talmeș-balmeșului începe odată cu crearea cerului, care separă în două „compartimente”, sus și jos:

    „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. ... Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape.” Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.” (Geneza 1:2,6,7)

Sursa imaginii: pxfuel.com

    Practic, în timpul celor 40 de zile de potop, pământul se reîntoarce la starea din prima zi a creației, când apele de sus și apele de jos erau amestecate.

    ”În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” (Geneza 7:11,12)

    După potop, Terra se reface, urmând pas cu pas etapele creației. Mai întâi, ploaia se oprește, dar apele rămân mari, creând o imagine similară cu ziua a doua, când apele de sus și apele de jos erau separate:

    „Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.”(Geneza 7:24)

    Apoi, apele se retrag și se descoperă vârfurile munților, ca în ziua a a treia:

    „Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.” (Geneza 8:5)

    „Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.... Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.” (Geneza 1:9, 13)

    Pe pământul ieșit din ape, vegetația reîncepe să crească, similar cu această a treia zi a creației, fenoment atestat de crenguța de măslin proaspăt crescută, pe care o aduce porumbelul eliberat de Noe. Eliberarea din arcă a corbului și porumbelului reia simbolistic ziua a cincia a creației:

    „Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” (Geneza 1:20)

    În ceea ce privește textul biblic, cea mai generoasă paralelă o găsim între repopularea planetei cu animale și oameni și ziua a șasea. Astfel, odată cu porunca ieșirii omului și celorlalte viețuitoare din arcă, se repetă binecuvântarea de atunci:

    Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.” (Geneza 1:22)

    Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.” ... Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. (Geneza 8:17 , 9:1)

    În continuare, omul primește o promisiune frumoasă, aceea că niciodată nu va mai fi un potop de ape. Dumnezeu chiar face un legământ cu omul, iar ca semn al acestuia îi oferă curcubeul:

    „Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi; cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele, şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ. Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop, ca să pustiască pământul.” Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. (Geneza 9:9,13)

    Continuând pe logica paralelismului cu creația, curcubeul devine paralel cu ziua a șaptea, adică cu ziua de odihnă:

    Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. (Geneza 2:1-3)

    Pentru ca paralela să fie completă, ziua de odihnă este numită și ea „semn” și este prezentată ca fiind parte a unui legământ:

    Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: ... Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic, căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat’. (Exodul 31: 12,16,17)

    Și acum, cireașa de pe tort: ai observat câte culori are curcubeul?