Convingeri imorale
 |
| Sursa imaginii: http://vapoare.blogspot.ro |
Câţiva furnizori şi constructori de vase îi spuseseră că vasul nu era în stare de navigabilitate, cel puţin nu fără nişte reparaţii serioase. Proprietarul bănuia că ei aveau un interes ascuns când îi spuneau aceste lucruri. La urma urmelor, ei erau cei care trebuiau să-l repare şi să încaseze banii pentru această lucrare; desigur că aveau tot interesul să spună că necesita o revizie generală.
Unii din membrii echipajului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu starea vasului şi lipsa de siguranţă a navigării cu acesta. Proprietarul nici nu le-a luat în seamă vorbele. Marinari incompetenţi! Ce ştiu ei despre structura şi tehnologia unui vas?
Bineînţeles, corabia avea câteva probleme, spunea el, dar era o vechitură trainică, mai trecuse ea prin nişte furtuni puternice înainte şi nu avea niciun motiv întemeiat să creadă că nu putea face faţă încă uneia. Dacă ar mai putea duce la capăt doar câteva curse cu ea, atunciar avea suficienţi bani pentru a-i face o revizie capitală. Doar că acum nu şi-o putea permite. Nu, nu era nevoie de aşa ceva.
A alungat şi ultimele urme de îndoială care îi mai rămăseseră cu gândul că Dumnezeu va veghea ca vasul să ajungă la destinaţie. La urma urmei, era plin cu sute de oameni care căutau un trai mai bun în altă parte.
„Da”, îşi spuse proprietarul, mai ales după ce murmură câteva rugăciuni pentru vas şi pentru pasagerii acestuia, „va fi în siguranţă”. Stând în port, într-o dimineaţă caldă de primăvară, privea împăcat şi fericit corabia care se îndepărta în zare.
În felul acesta, şi-a asigurat convingerea sinceră şi liniştitoare că vasul său este în perfectă siguranţă şi în stare bună de navigaţie. L-a privit îndepărtându-se cu inima împăcată şi cu dorinţa sinceră ca exilaţii să aibă parte de reuşită în noul şi străinul lor cămin. Apoi şi-a încasat banii de asigurare, când vasul a fost înghiţit de ape în mijlocul oceanului. Nu a mai spus niciodată nimănui povestea aceasta.
Ilustraţia de mai sus aparţine unui filosof britanic pe nume W.K. Clifford. Principiul lui Clifford este opusul afirmaţiei medievale „Crede şi nu cerceta.” El afirmă că, dimpotrivă, este imoral să adopţi o convingere, o părere, pe baza unor dovezi superficiale. Dacă ai capacitatea şi ocazia de a aduna destule informaţii pentru a-ţi forma o convingere, atunci eşti obligat să faci acest lucru.
De ce oare ne grăbim să adoptăm o anumită convingere? De ce ne este așa de greu să recunoaştem în forul nostru interior şi în faţa oamenilor că nu am cercetat destul subiectul în cauză și că lucrurile nu ne sunt clare?
O explicație poate fi următoarea:
„Oamenii simplifică lumea cu ajutorul limbajului şi al gândirii, şi astfel au certitudini; iar a avea certitudini este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare decât banii, sexul şi puterea luate împreună. Renunţarea la inteligenţa veritabilă este preţul care trebuie plătit pentru a avea certitudini.”
Comentarii