Sănătos și fericit

Teologia este o știință specială, întrucât aria ei de studiu depășește cotidianul, tangibilul. Biblia, cartea de bază a studierii divinității, vorbește despre minuni ce sfidează modul în care lucrurile se petrec de obicei: mări despicate, morți înviați, transformări ale apei în vin etc. În plus, aici apar ființe supranaturale, îngeri, demoni. Mai presus de toate, Creatorul este prezentat ca ființă personală, dar cu totul și cu totul deosebită de ce am întâlnit vreodată și chiar mai presus de imaginație. Nu este de mirare că, operând într-o astfel de zonă, teologia se obișnuiește să sfideze știința, uneori chiar bunul simț. Iar aceasta nu este în regulă. Totuși, vorbim de acest Univers, nu de un univers paralel, cu legi misterioase, complet rupte de realitatea observabilă. Un astfel de „salt mortal” sunt așa-zisele ființe fără trup fizic, care apar în majoritatea covârșitoare a teoriilor teologice.  În loc să ne întrebăm ce se poate spune onest despre îngeri, demoni sau „suflete”...

  Am avut recent o discuție care mi-a așezat în minte două cuvinte pe care le folosim des, dar le înțelegem vag: rațional și mistic. În liceu eram convins că sunt opuse. Astăzi cred altceva: opusul raționalului nu e misticul, ci iraționalul. Sursa: unsplash 1) „Religia nu poate fi rațională, dacă nu poți demonstra existența lui Dumnezeu” Cam așa a sunat obiecția prietenului meu. La prima vedere pare logic: dacă nu poți demonstra, nu e rațional. Dar aici se ascunde o presupunere: că există un singur tip legitim de „dovadă”. În realitate, „a demonstra” are mai multe sensuri: matematic (din axiome, prin deducție); experimental (prin repetabilitate, măsurare); argumentativ (prin coerență, explicație, inferență la cea mai bună explicație). Dumnezeu (dacă există) nu e un obiect fizic pe care să-l pui în eprubetă. A cere doar dovadă experimentală pentru o propoziție metafizică e ca și cum ai cere „culoarea” unui sunet: criteriul nu se potrivește obiectului. 2) Chiar și în ma...